Liderii Germaniei si Frantei au incercat miercuri in Parlamentul European sa reediteze discursul „istoric” rostit in acelasi loc in noiembrie 1989, de cancelarul Helmut Kohl si presedintele François Mitterrand. Dar daca in 1989, cei doi vorbeau multiple solutii si de „planificarea cu grija a viitorului politic al Europei”, adica despre extinderea spre Est, acum, urmasii lor nu au putut sa ofere decat avertismente grave si un singur leac universal pentru toate crizele cu care se confrunta Uniunea: „Mai multa Europa”. Problema este ca din ce in ce mai putini europeni cred in aceasta solutie miraculoasa si ca, dintotdeauna, panacéele sunt frauduloase.
Incercand sa se ridice la inaltimea politica a antecesorului sau, François Hollande, a citat sentinta lui Mitterrand „Nationalismul inseamna razboi” si a plusat proclamand ca „suveranismul este declinism” si ca „orizontul nostru trebuie sa ramana o federatie de state-natiuni” care sa reprezinte un „ansamblu coerent” in comparatie cu incoerenta implicita a ordinii secolului al XX-lea. Ca atare, a ridicat Hollande glasul, „Alegerea care ne sta in fata nu este intre mai putina sau mai multa Europa, ci intre afirmarea Europei si sfarsitul Europei, intre politicile comunitare si abandonul euro”. Dincolo de efectul retoric al declamatiei presedintelui francez, ceea ce a propus François Hollande ilustreaza profunda lipsa de viziune si de idei concrete pentru viitorul Uniunii Europene. In locul unei minime liste de prioritati, Hollande a ales sa mizeze pe santajul apocaliptic: Ori integrare si federalism, ori sfarsitul. Acest discurs este insa departe de a fi unul integrator asa cum pretinde ipocrit presedintele francez, ci unul care poate da nastere la diviziuni profunde in interiorul UE si chiar la destramarea ei. Daca obiectivul asupra caruia si-a fixat tinta a fost in primul rand unul intern – Frontul National si Marine Le Pen – cu sageti trimise spre „suveranistii” est-europeni precum Ungaria, lovitura cu adevarat grea va fi resimtita dincolo de Canalul Manecii. Orice discurs care incrimineaza „suveranismul” si pledeaza pentru „federalism” reprezinta un argument in favoarea celor care argumenteaza pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana. Or, in cazul in care britanicii vor vota in favoarea iesirii din UE, pretentia lui Hollande de a lansa „o noua unificare” a Europei va ramane o vorba goala. Cu o singura exceptie. Daca prin „Europa” presedintele francez nu intelege tocmai intreaga Europa, ci o comunitate restransa la membrii eurozonei, care ar trebui, in opinia sa sa aiba o guvernanta comuna si o politica fiscala comuna. Ceea ce ar insemna, in realitate, nu „o noua unificare” si o noua diviziune prin mijlocul Europei intre un nucleu central integrat strans si o periferie mai destinsa – asa numita „Europa cu doua viteze”. In sensul acestei interpretari pledeaza si o alta ipocrizie. In vreme ce Hollande umfla vocalele vorbind despre nevoia de solidaritate europeana, Franta se opunea „vehement” dezbaterii aderarii Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen. Semn ca solidaritatea are un sens foarte restrans pentru presedintele francez si ca tari de periferie ca Romania nu sunt acoperite.
Discursul Angelei Merkel nu a diferit in ton si anvergura de cel al lui Hollande. Cancelarul german a venit totusi cu o propunere concreta, facuta insa mai demult, privind abandonarea sistemului Dublin III, care reglementeaza accesul imigrantilor pe teritoriul Uniunii Europene. Merkel a insistat asupra sistemului de cote de imigranti/refugiati in baza constatarii usor de facut, ca actualul sistem (Dublin) care cere tarilor …
