Andrei Plesu, despre copiii alpinisti morti pe muntele Retezat: Parintii sunt inconstienti, iar bietii copii – lipsiti de discernamant

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Andrei Plesu scrie, in Dilema Veche, ca micutii alpinisti Dor Geta Popescu si Erik Gulasci, care si-au pierdut viata in avalansa din Muntii Retezat, erau „lipsiti de discernamant”, iar parintii lor, care?i-au dus pe munte pentru a bate recorduri „sunt inconstienti”.?

Mi se intimpla des sa fiu de acord cu dl Sorin Ionita. Cred ca am spus-o si public, intr-un text scris pe marginea unei conferinte Expert Forum. Evident, nimeni nu e perfect si ar fi absurd sa subscriu, fara pauza,?tuturor?parerilor dumnealui, la fel de absurd cum ar fi si ca dinsul sa fie mereu de acord cu mine. De curind, pe site-ul Contributors, am citit insa?un comentariu legat de moartea celor doi „alpinistia” minori?din Retezat si, intr-o prima instanta, m-am cam enervat. Ideea dlui Ionita este ca numai „babele moralistea” se reped sa ceara represalii juridice, pentru imprejurari care (1) au un ce „eroica”, umanist si (2) tin de „soartaa””, scrie Andrei Plesu.

El mai spune ca incearca sa scris ceva cu tema destinului, dar nu a reusit sa ajunga la o concluzie.?

Intimplator, de citiva ani, planuiesc sa scriu ceva pe tema destinului. Ma tem ca voi abandona acest proiect, pentru ca, pe masura ce reflectez si citesc mai mult din uriasul inventar bibliografic al subiectului, lucrurile mi se par tot mai greu de transat. Citeva lucruri sint, totusi, unanim acceptate. De pilda, ca intelegerea destinului ca „fatalitatea” e riscanta. Ea tinde sa suspende marja de libertate a fiecaruia dintre noi si, prin aceasta, responsabilitatea pe care o avem pentru faptele noastre. Iar relativizarea responsabilitatii individuale pune un serios semn de intrebare asupra intregii sfere a „dreptuluia”. Are legea caderea de a sanctiona acte predestinate?

Scriitorul combate in cele scrise parerile lui Sorin Ionita in legatura cu tragedia din Retezat. Plesu spune ca nu toate cele scrise de Dl. Ionita sunt reale, iar ele pot fi contra-argumentate.
Intimplator, de citiva ani, planuiesc sa scriu ceva pe tema destinului. Ma tem ca voi abandona acest proiect, pentru ca, pe masura ce reflectez si citesc mai mult din uriasul inventar bibliografic al subiectului, lucrurile mi se par tot mai greu de transat. Citeva lucruri sint, totusi, unanim acceptate. De pilda, ca intelegerea destinului ca „fatalitatea” e riscanta. Ea tinde sa suspende marja de libertate a fiecaruia dintre noi si, prin aceasta, responsabilitatea pe care o avem pentru faptele noastre. Iar relativizarea responsabilitatii individuale pune un serios semn de intrebare asupra intregii sfere a „dreptuluia”. Are legea caderea de a sanctiona acte predestinate?

Dl Ionita combate incriminarea posibila a adultilor care si-au expus, constient, copiii unui risc mortal, cu urmatoarele argumente: A) A dori performanta este mobilul esential al progresului. Cine nu risca nu cistiga. Contraargument: exista si performanta gratuita, de obicei vanitoasa sau pur si simplu bezmetica. Daca incerci sa intri in?Cartea Recordurilor?stind in cap 48 de ore sau mincind 50 de hamburgeri la o masa, omenirea n-are de ce sa-ti fie recunoscatoare. Daca doi copii, de 12 si 14 ani, vor sa se catere pe virfuri montane greu abordabile, dupa ce parintii au aflat ca e pericol maxim de avalansa si nu si-au luat macar precautia sa puna casti de protectie pe crestetul „eroicilora” lor campioni, eu, unul, nu ma umplu de admiratie. Parintii sint inconstienti, iar bietii copii – lipsiti de discernamint. B) Invocarea „prognozeia” e meschina. Nu te poti baza pe prognoza. OK, de acord, daca prognoza anunta ploaie si, cind colo, rasare soarele. Dar daca meteorologii ma avertizeaza ca temperatura marii a scazut sub 4 grade, nu m-as grabi sa?mi pregatesc costumul de baie. Nici n-as face nani linistit daca specialistii ar anticipa un tsunami vehement. C) „E absurd sa crezi ca parintii nu s-au gindit la riscuria??a” De acord. Dar daca s-au gindit si n-au tras nici o concluzie din „luciditateaa” lor, sint ori stupizi, ori tacaniti. D) Curajul in sport inseamna sa asumi, viril, riscuri. Ti se spune ca un oarecare traseu montan e „inchisa” din motive meteorologice? Nu-i nimic! Succesul inseamna ignorarea „traseelor inchisea”. Asa s-a cucerit Everestul! Ma rog, pot accepta ca un adult, un iubitor al sportului „extrema”, un halucinat al gloriei personale, un ins gata de jertfa pe altarul cine stie carui experiment stiintific sau, pur si simplu, un excentric haios decide sa sfideze riscul obiectiv, sa-si incerce norocul, s-o faca lata. Dar sa ia cu el, in aceasta aventura, pe cineva care nu are inca discernamintul necesar si nici impulsul matur al autoapararii, e a fi curajos cu materialul altuiaa?? Ca parinte, esti …

spot_img