Angajatii Athenee Palace Hilton ameninta cu greva de avertisment

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Angajatii Athenee Palace Hilton din Bucuresti ar putea intrerupe lucrul doua ore, astazi dimineata, fiind nemultumiti ca administratia nu a fost de acord cu majorarile salariale cerute, de pana la 16 procente, in functie de incadrare, daca cererile nu le vor fi solutionate in ultima runda de negocieri. Liderul Sindicatului Solidaritatea din Hotelul Athenee Palace Hilton Bucuresti, Gabriel Dumitru, a declarat ieri ca la greva de avertisment de joi vor participa aproximativ 80 de persoane, protestul desfasurandu-se in fata hotelului, intre orele 8.00 si 10.00. „Angajatii Hilton au decis sa intrerupa lucrul dupa ce au parcurs toti pasii prevazuti de lege in cazul conflictului de munca, inclusiv etapa de conciliere”, a adaugat liderul sindical.

Reprezentantii sindicatului si cei ai administratiei nu s-au inteles, in timpul negocierii contractului colectiv de munca, in ceea ce priveste majorarile salariale. Partea sindicala a solicitat o majorare salariala de 16 procente pentru salariile de incadrare mai mici de 1.250 de lei, iar administratia a oferit 10 procente. Pentru salariile intre 1.251 de lei si 2.000 de lei, angajatii au solicitat o majorare de 10 la suta, in timp ce administratia a oferit sapte procente. Pentru ultimele doua trepte de salarizare, cele doua parti s-au inteles la o crestere de sase la suta pentru salariile cuprinse intre 2001 de lei si 3.000 de lei si o crestere de cinci procente pentru salariile de peste 3.001 de lei. Sindicalistii spun ca cererea lor a tinut cont de realizarile financiare ale societatii si a fost insotita inclusiv de propuneri de solutionare. Desi au decis sa intrerupa lucrul pentru doua ore, reprezentantii sindicatului sunt in continuare deschisi negocierilor, astfel ca aseara urma sa aiba loc o noua runda de negocieri. Cei 340 de angajati ai hotelului, dintre care 160 sunt membri de sindicat, au beneficiat de o ultima majorare salariala de patru procente, in luna martie a acestui an.

spot_imgspot_img