„Am amanat decizia privind pretul gazelor pana dupa aprobarea in Parlament a OUG 64, intrucat vor fi operate modificari care vor avea impact major si asupra pretului final. Este vorba de faptul ca va fi dereglementat serviciul de inmagazinare si, totodata, vor fi modificate cotele obligatorii de tranzactionare pe bursa pentru producatori”, a explicat Havrilet.Ordonanta de Urgenta nr. 64/2016 pentru modificarea si completarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale 123/2012 aduce mai multe modificari substantiale legislatiei din sectorul gazelor. Astfel, producatorii de gaze vor trebui sa vanda prin intermediul bursei 70% din productie si, totodata, OPCOM va deveni singura bursa angro de gaze naturale recunoscuta prin legislatie.
Citeste si: Liviu Dragnea: Nu e in regula ca in fiecare an pretul la energie si gaze sa creasca pur si simplu din pixul celor de la ANRE
Havrilet a mai aratat ca a primit asigurari ca ordonanta va fi adoptata in Parlament in aceasta luna, astfel incat ANRE sa poata decide un nou pret final al gazelor care sa intre in vigoare de la 1 noiembrie si care sa ia in calcul si modificarile aduse de ordonanta.In urma cu o saptamana, vicepresedintele ANRE, Emil Calota, declara ca pretul gazelor pentru consumatorii casnici ar trebui sa creasca cu 6% in medie in trimestrul al patrulea. Havrilet nu a putut preciza pe moment daca modificarile care vor surveni odata cu aprobarea ordonantei 64 vor influenta pretul in sus sau in jos, aratand ca se vor face noi calcule din care sa reiasa pretul final.
Preturile finale la energie electrica si gaze naturale pentru consumatorii casnici, pe care le stabileste Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE), reflecta cotatiile bursiere, a declarat, marti, pentru AGERPRES, Niculae Havrilet, presedintele ANRE.
El a fost intrebat cum raspunde acuzatiilor aduse de presedintele PSD, Liviu Dragnea, potrivit caruia nu sunt justificate scumpirile la energie si gaze din ultima perioada.
„Inteleg ca suntem vinovatii de serviciu, dar este pentru prima data cand se discuta de preturile de pe bursa. Reglementatorul este obligat sa recunoasca toate costurile prudente ale operatorilor. Este dreptul Parlamentului sa analizeze activitatea ANRE, dar trebuie sa fim atenti sa nu afectam impartialitatea”, a aratat Havrilet.
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni ca majorarile succesive ale preturilor la energie si gaze nu sunt justificate, iar vinovatii vor fi identificati de comisia parlamentara de ancheta pentru activitatea ANRE.
Aceasta dupa ce, vineri, declarase ca „nu e in regula ca in fiecare an pretul la energie si gaze sa creasca pur si simplu din pixul celor de la ANRE, iar aceste majorari afecteaza si populatia si agentii economici”.
Pe de alta parte, comisarul european pentru Energie, Miguel Canete, aflat vineri la Bucuresti, a atras atentia ca reglementatorul trebuie sa fie independent, conform legislatiei europene.
„Independenta autoritatilor nationale de reglementare, nu doar in Romania, ci in orice tara, este un element esential al legislatiei energetice europene. Comisia monitorizeaza independenta reala a autoritatilor de reglementare din toate tarile membre si vom lua toate masurile necesare pentru a ne asigura ca statele membre isi indeplinesc obligatiile in acest sens. Monitorizam multe state membre pentru a vedea daca reglementatorul lor national este complet independent”, a spus oficialul european.
Potrivit acestuia, independenta reglementatorilor este esentiala pentru functionarea pietelor.
„Nu vrem ca reglementatorii sa se subordoneze vreunei entitati, ci sa fie independente, autonome, iar astfel pietele vor functiona cum trebuie, fara interferente”, a continuat Canete.
La inceputul lunii septembrie, Toma Petcu, ministrul Energiei a declarat ca, in functie de ancheta comisiei parlamentare, o parte a activitatii ANRE ar putea fi preluata de …





