de Sorina Ionasc Publicat la: 09.01.2014 17:47 Ultima actualizare: 09.01.2014 18:06
Cine nu are doctorat este deja in minoritate, acest lucru a fost constatat si de presedintele PNL, Crin Antonescu, care a povestit cum, desi a finalizat cursurile unui doctorat, nu si-a mai dat examenul final din cauza implicarii in politica. La vremea respectiva, inceputul anilor „90, era coleg cu fostul deputat Nicolae Mischie, care, auzind decizia lui Antonescu de a renunta la doctorat in favoarea politicii, l-a intrebat daca e prost, spunandu-i ca cine nu va avea diploma de doctor peste zece ani o sa fie ultimul om.
„La inceputul lui 1993 m-am pomenit in fata unei decizii, daca sa fac politica mai departe sau sa-mi continui cursurile. Doctoratul nu e o chestiune de palmares, nu e o decoratie pe care ti-o da cineva, este un element de parcurs atunci cand te duci intr-o cariera stiintifica, vorbesc de istorie. Atunci am suspendat acest lucru. Cand domnul Mischie a aflat de decizia mea, a spus vorbe profetice. Mai intai m-a intrebat daca sunt prost, amical. Tot dansul a raspuns ca nu si mi-a spus ca peste zece ani cine n-o sa aiba doctorat o sa fie ultimul om. Ce are importanta ca nu faci o cariera stiintifica, vezi de treaba, du-te acolo, fa doctoratul”, a povestit Antonescu.
In cadrul aceleiasi relatari, presedintele PNL nu a ratat ocazia de a-l mai intepa, voalat, pe premier Victor Ponta, pe subiectul plagierii doctoratului. Desi …





