Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seara, ca presedintele Traian Basescu este „daunator grav la adresa interesului national” si fata de acesta ar fi facut incomparabil mai mult ca Romania sa fie membru al UE, al NATO si sa aiba o politica externa indreptata spre Vest, potrivit Mediafax.”Noi am ajuns din cauza acestui iresponsabil care este Traian Basescu si acestui daunator grav la adresa interesului national, si a camarilei lui, am ajuns intr-o situatie inacceptabila. Ore intregi pot sa va dau argumentele pentru care, sau cu care, dovedesc oricui doreste serios ca sunt un pro-occidental si pro-american, cu un C.V. politic in aceasta privinta. Eu consider ca fara a avea pozitia de prim-ministru, de presedinte, de ministru de externe vreodata, eu, asa, ca simplu deputat ani de zile, ca membru al unui Guvern, ca membru fara a fi presedinte de partid, dar in conducerea unui partid, am facut in 20 de ani incomparabil mai mult decat Traian Basescu pentru ca Romania sa fie astazi spre Vest si nu in alta parte, sa fie membru NATO, sa fie membru al Uniunii Europene. O dovedesc oricand”, a sustinut Antonescu, intr-o emisiune a postului Antena 3.
Liderul PNL a acuzat faptul ca sambata, cand nimeni nu mai facea campanie electorala, Traian Basescu a iesit „din boschetii de la Predeal, el presedinte, si a spus niste lucruri infioratoare”.
„Ce sef de stat ati mai vazut din NATO, din UE, vorbind in halul asta despre doua tari ca Rusia si China? Toate intalnirile politice pe care eu le-am avut ca presedinte de partid, si in general, au fost in Occident (…) nu am fost in viata mea in China. Am fost intr-o delegatie parlamentara prin a??97 in Rusia. Dar Rusia si China sunt doua state cu care SUA au relatii intense economice si politice, Rusia este partenerul cel mai important al Germaniei din punct de vedere economic si implicit politic, iar noi stam in aceasta poveste penibila in care iese un om din tufisuri”, a spus Antonescu.
Presedintele Traian Basescu a declarat, sambata, la Predeal, ca va merge la vot si ca ii chema pe toti romanii sa voteze, pentru ca votul lor va arata directia, el spunand: „Sunt lideri care tin directia Vest si lideri care sustin „hai …





