Apartamente direct de la dezvoltatori – preturi mai mici pentru viitorii locuitori

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Piata romaneasca de real-estate s-a confruntat, in ultimii ani, cu realitatea evidenta a investitorilor sau a speculatorilor imobiliari. Acest trend, de a cumpara locuinte cu scopul de a le revinde la un pret mai mare, pare sa se apropie de final, caci dezvolatorii imobiliari puternici au scopuri pe termen lung si nu duc lipsa de fonduri pentru investitii.

Sistemul de profit din investitii imobiliare

Persoanele fizice sau juridice care se ocupa cu astfel de investitii au in vedere un plan foarte bine construit. In primul rand, in prima faza a unui proiect rezidential locuintele sunt mult mai ieftine, pretul urmand sa creasca pentru fiecare etapa de dezvoltare, pana in momentul predarii locuintelor la cheie. Intervalul de timp pana la mutarea efectiva in locuinta noua este intre 6 luni si 2 ani, dar, de cele mai multe ori, suma economisita merita din plin asteptarea. „Desi preturile in ansamblurile rezidentiale noi variaza, ca toate celelalte, in functie de nivelul pietei, estimam ca un investitor care cumpara apartamentul in prima faza si il revinde atunci cand este gata poate castiga intre 15-20% din suma investita initial”, a afirmat Nimrod Zvik, director marketing al companiei Seven Hills.

A vinde repede sau a vinde bine?

A fost o vreme in care dezvoltatorii imobiliari isi doreau, mai mult decat orice, sa isi vanda repede proiectul, pentru a-si amortiza investitia si pentru a ajunge la scopul final – profitul. Acest gen de firme au disparut imediat dupa primul proiect, caci, desi afacerea a fost profitabila, alegand varianta mai usoara au vandut catre investitori nu numai apartamentele, ci si renumele proiectului si, implicit, al companiei care l-a dezvoltat. „Avantajul principal pentru care un dezvoltator vinde investitorilor este faptul ca acesta castiga intr-un timp vizibil mai scurt. Marele dezavantaj este, insa, faptul ca nu asigura in nici un fel confortul viitorilor locatari si nu se asigura de faptul ca acestora le va fi sau nu bine in propria locuinta. Fiind complet absent in relatia cu viitorul proprietar, investitorului nu-i pasa de vecinii pe care-i va avea acesta, de faptul ca se poate trezi cu locuinte goale si, mai ales, nu-i pasa de pretul la care locuinta ajunge la proprietarul final”, explica Nimrod Zvik, directorul de marketing al companiei Seven Hills.

De ce nu ar alege un dezvoltator sa vanda repede?

Daca metoda vanzarii catre investitori a unui numar cat mai mare de apartamente este foarte profitabila pentru dezvoltatori si mai putin avantajoasa pentru clienti, care ar fi motivul pentru care primii nu ar alege metoda cea mai buna pentru ei?
Se pare ca, daca respectiva companie este una de renume international, nu isi permite sa faca pasi nesiguri care sa fie receptati in piata de profil ca o lipsa de seriozitate. In plus, daca la primul proiect se intampla astfel de incidente, la urmatoarele oamenii nu vor mai cumpara, indiferent cat de atractiv ar fi pretul si cat de bune ar parea conditiile. „Seven Hills este de-abia la mijlocul primului proiect in Romania si a venit aici cu planuri pe termen foarte lung. Prima faza a proiectului West Park, cu 200 de apartamente amplasate in 4 blocuri ce urmeaza a fi finalizate in august 2008, a fost vanduta unor persoane fizice (de nationalitate romana) in proportie de 65%, pentru ca ne-am propus sa ne pese de confortul si de bunastrea cumparatorilor locali, pentru ca Seven Hills va mai construi multe ansambluri rezidentiale in Romania de-acum inainte si pentru ca a plecat de la premisa ca oamenii trebuie sa aiba oportunitatea sa cumpere la preturi rezonabile, pe o piata economica stabila si sa aiba conditii optime”, a mai declarat reprezentantul Seven Hills.

spot_imgspot_img