Un sat cu etnici romani din Serbia traieste o drama greu de imaginat, dupa recentele inundatii care au afectat tara vecina. Grabovica este o localitate aflata la mica distanta de Portile de Fier 1. Autoritatile asteapta ajutor de la Romania. Un reportaj realizat de Mediafax prezinta situatia dramatica.
In localitatea sarbeasca Grabovica, aflata la aproximativ 20 kilometri de granita cu Romania de la Portile de Fier 1, traiesc peste 500 de romani, majoritatea varstnici. Cele peste o suta de case ale lor continua sa fie inundate, la mai bine de o saptamana de la producerea viiturii, astfel ca oamenii nu pot intra in locuinte si sunt cazati la rude sau la scoala. In unele zone, apa atinge cativa metri inaltime, ajungand pana la acoperisul caselor. Cu lacrimi in ochi, oamenii povestesc prapadul care s-a abatut peste sat si care le-a luat animalele, pasarile din curte si toata agoniseala de-o viata. „A venit o apa mare si bine ca a venit ziua, ca altfel era multa lume inecata. Asa, sunt animale inecate, dar lumea a scapat. In casele acestea nu se mai poate sta. Tot ce avea lumea, sobe electrice, tot, trebuie sa se arunce. Sunt case multe in care lumea nu se va mai putea intoarce niciodata”, spune un localnic. El ajuta autoritatile sa aduca in sat alimente cu barca, pe Dunare, aceasta fiind singura cale prin care pot fi aduse alimente si medicamente pentru batranii din localitate. „Pana la mine acasa nu pot sa ajung. Apa este mare. Mi s-a dus tot ce am strans in 47 de ani. Aveam un tractor acolo, in gradina. L-a luat cu totul”, afirma, la randul sau, o femeie care este plecata de acasa de o saptamana si nu stie cand se va putea intoarce, intrucat apa depaseste doi metri in locuinta sa.
Oamenii spun ca au nevoie de motopompe cu care sa poata evacua apa din curti si din case, dar si de apa, paine si alimente neperisabile. Locuitorii din Grabovica primesc ajutor de la primarie, dar produsele sunt insuficiente, astfel ca pentru a ajunge catre toti sinistratii autoritatile impart …





