Arabia Saudita a denuntat marti uciderea unui proeminent lider al rebelilor sirieni, declarand ca moartea acestuia intr-o lovitura aeriana a Rusiei saptamana trecuta nu serveste cauzei pacii in Siria, informeaza Reuters.
Zahran Alloush, 44 de ani, care conducea grupul de rebeli Jaysh al-Islam, a fost ucis intr-un atac al avioanelor de lupta rusesti in apropiere de Damasc vineri. Moartea lui a fost o lovitura majora pentru controlul suburbiilor din estul Damascului de catre rebeli.
„Noi credem ca asasinarea lui Zahran Alloush sau a liderilor combatantilor care au sprijinit o solutie pasnica si lupta contra Daesh (Statul Islamic) in Siria nu serveste procesului de pace in Siria”, a declarat ministrul saudit de externe Adel al-Jubeir jurnalistilor, intr-o conferinta de presa comuna cu Mevlut Cavusoglu, omologul sau turc. Cavusoglu l-a insotit pe presedintele turc Tayyip Erdogan intr-o vizita la regele saudit Salman la Riad.
Puterea musulmana sunita Arabia Saudita si Turcia sunt doi dintre principalii sustinatori ai rebelilor sirieni ce lupta pentru a-l rasturna pe presedintele Bashar al-Assad, care este sprijinit de Rusia si puterea musulmana siita Iran, aminteste Reuters. Moartea lui Alloush a intervenit la aproape doua saptamani dupa ce mai mult de 100 de membri ai opozitiei siriene si grupuri de rebeli, inclusiv Jaysh al Islam, s-au …





