Arad: Miting electoral al USL cu fasole la ceaun si muzica de petrecere, in fata unei biserici.

Aproximativ 300 de persoane au participat, marti seara, la un miting electoral organizat de USL in centrul istoric al municipiului Arad, in fata unei biserici, la care s-a impartit gratis fasole cu ciolan fiarta la ceaun si s-a ascultat muzica de petrecere, transmite corespondentul MEDIAFAX.Manifestarea electorala a avut loc in fata Bisericii Sarbesti, construita in urma cu 300 de ani si situata in centrul istoric al Aradului, unde USL a montat o scena de pe care lideri locali au tinut discursuri prin care le-au cerut oamenilor sa mearga la vot si sa opteze pentru demiterea presedintelui Traian Basescu.
Scena mitingului, pe care au urcat si artisti care au interpretat muzica de petrecere, a fost amplasata chiar intr-o statie de tramvai.
Aproximativ 300 de persoane au participat la menifestatie, astfel ca in zona au aparut comercianti care vindeau mici, bere, vata pe bat sau jucarii.
Organizatorii au adus un ceaun in care au fiert fasole cu ciolan, care a fost impartita gratuit celor prezenti.
“Mesajul manifestarii este categoric cel al USL si al cetatenilor onesti din Romania, acela de a spune “Da” demiterii lui Traian Basescu, dupa …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *