Romania a exportat arme in valoare de 39 de milioane de dolari in cadrul unui program prin care Guvernul SUA vrea sa achizitioneze armament in valoare de peste 2 miliarde de dolari pana in 2022, scriu jurnalistii de la Rise Project.
Tara noastra nu este singurul furnizor de acest fel. Printre cei de la care SUA cumparar arme se numara si Bulgaria, Serbia, Germania, dar si tari din alte regiuni ale lumii.
Destinatia oficiala a armelor (care trebuie declarata) nu este Siria, ci Turcia sau Iordania, unde?”marfa va fi folosita in scopuri de aparare direct de catre guvernul american, transferata drept granturi militare pentru educatie, instruire si asistenta de securitate”, potrivit documentelor consultate de Rise Project.
Numai ca arme din aceste loturi ajung si in Siria, unde americanii le livreaza unor grupari „atent verificate”, care lupta impotriva Statului Islamic, dar si a regimului Bashar al-Assad, dezvaluie Rise Project.
a”Ne asteptam ca orice forta partenera si orice beneficiar al serviciilor oferite sa foloseasca echipamentele dupa cum am stabilit, in cazul de fata – in lupta impotriva ISIS – si monitorizam folosirea lor a”, a declarat un purtator de cuvant al Pentagonului in cadrul …





