de Sorina Ionasc Publicat la: 02.02.2014 19:13 Ultima actualizare: 02.02.2014 20:32
Premierul Victor Ponta a anuntat, duminica seara, ca in prima zi a noii sesiuni parlamentare, luni, 3 februarie, va depune un proiect de lege pentru ca Serviciul de Telecomunicatii Speciale sa treaca in subordinea Ministerului de Interne, ca urmare a refuzului presedintelui Basescu de a-l demite pe seful STS.
„Am decis ca maine, la Biroul Permanent al Senatului sa fie prezentat proiectul de lege pentru o mai buna coordonare a institutiilor, STS sa treaca in cadrul MAI, in coordonarea departamentului pentru situatii de urgenta. Parlamentul va adopta in procedura de urgenta pentru o mai mare eficienta si responsabilitate”, a anuntat premierul, la sediul USL.
In ce priveste mandatul sefului STS, Marcel Opris, a carui demisie a cerut-o anterior, Victor Ponta a spus ca acesta ramane in functie pentru ca „Traian Basescu este probabil santajat si las”.
„Au fost disfunctionalitati in activitatea celor 3 instituttii. ISU, ROMATSA si STS. Ministrul de Interne si-a dat demisia, la fel si in cazul ROMATSA. Si la STS trebuia sa existe o asumare a raspunderii. Din pacate, nu s-a intamplat asta din cauza opozitiei lui Traian Basescu. Nu are curajul, probabil este santajat, lasitate, interese personale. E foarte clar ca Basescu il va proteja pe seful STS cat va putea. (…) Basescu nu are curajul sa ceara demisia sefului STS din lasitate si avand lucruri de ascuns”, a spus Ponta.
Intrebat daca prin aceasta operatiune va fi inlaturat si Marcel Opris de la conducerea STS, Ponta a sustinut ca nu poate sti acum acest lucru, deoarece este prematur, dar a adaugat ca, din cate cunoaste, acesta a ajuns deja la „varsta pensionarii”, indeplinind conditiile legale de pensionare, si ca seful acestui serviciu trebuie sa un tehnician, precum seful ISU, aflat sub coordonarea sefului Departamentului pentru Situatii de Urgenta.
Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, dupa sedinta CSAT a …





