Atentat dejucat in Franta cu cinci zile inainte de alegerile prezidentiale

Cei doi barbati arestati marti la Marsilia erau in posesia a trei kilograme de exploziv de tip TATP, a unor arme si a unui drapel al organizatiei jihadiste Stat Islamic (SI), a declarat procurorul Parisului, François Molins.
Cei doi suspecti, de nationalitate franceza, Clément B., 22 ani, si Mahiedine M., 29 ani, se pregateau pentru “o actiune violenta, de maniera iminenta pe teritoriul francez, fara sa se poata determina cu precizie ziua, obiectivul sau obiectivele vizate”, a adaugat procurorul, intr-o conferinta de presa.
Doi barbati, suspectati ca pregateau un atentat “iminent”, au fost arestati marti la Marsilia, in sudul Frantei, cu cinci zile inainte de primul tur al alegerilor prezidentiale din aceasta tara, informase anterior AFP, care cita surse apropiate anchetei.
Cei doi sunt “suspectati de trecere la un act iminent”, a precizat una dintre surse. Ei au fost arestati de serviciile de securitate interna, in cadrul unei anchete cu privire la o asociere de infractori in scop terorist, declansata la Paris.
Cei doi arestati aveau un proiect de atentat “sigur”, (pentru a fi comis) “in zilele imediat urmatoare pe teritoriul francez”, a declarat ministrul de interne al Frantei, Matthias Fekl, in timpul unui briefing.
Perchezitii desfasurate la Marsilia au permis sa fie gasite “elemente ce permiteau materializarea acestui atentat” si “operatiuni de securizare si deminare” sunt in curs la fata locului, a adaugat el.
Barbatii arestati erau “cunoscuti pentru radicalizarea lor” si au fost deja incarcerati pentru fapte fara caracter terorist, potrivit unei surse apropiate anchetei.
“Totul este pus in functiune pentru a asigura securitatea acestei intalniri (electorale) majore pentru republica noastra”, care sunt alegerile prezidentiale, a dat asigurari ministrul francez, atentionand totodata cu privire la “un risc terorist ce ramane mai ridicat ca oricand”.
Peste 50.000 de politisti si jandarmi, sustinuti de militari din cadrul operatiunii Sentinelle, vor fi mobilizati pentru a asigura securitatea …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *