UPDATE Florin Iordache, propus pentru functia de ministru al Justitiei, a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament.
UPDATE Viorel Stefan, propus pentru functia de ministru al Finantelor Publice, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Decizia a fost luata cu 19 voturi „pentru”, 11 „impotriva” si o abtinere.
„Mandatul meu, in cazul in care voi fi desemnat ministru, nu este unul de invidiat. (…) Exercitarea acestui mandat, pe un program de guvernare cu obiective ambitioase, pentru mine reprezinta o reala provocare”, a declarat Viorel Stefan, in cadrul audierilor, transmite Agerpres.Potrivit acestuia, actuala guvernare isi propune ca, in urmatorii patru ani, Romania sa inregistreze o crestere economica de 5,5%, in medie, PIB-ul sa depaseasca 1.000 de miliarde de lei in 2020, respectiv un plus de 57 de miliarde de euro la PIB fata de 2016.
UPDATE Gabriel Petrea, propunerea pentru Ministerul Consultarii Publice si Dialogului Social, a primit aviz pozitiv de la comisiile parlamentare. Decizia a fost luata cu 29 voturi „pentru” si 15 „impotriva”.
„Romania poate merge acum spre o gandire a parteneriatului social. Vreau sa incercam eficientizarea comisiilor judetene si sa putem prelua informatiile centralizat. In plus, vom acorda o importanta ONG-urilor – ele au un rol important – e foarte bine sa fim trasi de maneca atunci cand gresim. Vrem sa realizam mecanisme pentru a le pune la dispozitia ministerelor”, a enumerat Gabriel Petrea cateva dintre obiectivele sale, potrivit news.ro.El a raspuns unei singure intrebari, despre modificarea Legii 62/2011 – legea dialogului social. Gabriel Petrea a precizat ca o discutie cu patronatele este importanta.Intalnirea a fost condusa de Adrian Solomon – presedintele Comisiei de Munca din Camera Deputatilor – care a tinut sa incheie cele doua audieri – a Olgutei Vasilescu, pentru ministerul Muncii si Justitiei Sociale, si a lui Gabriel Petrea in timpul stabilit, fara a permite formularea de intrebari si raspunsuri.
UPDATE Lia Olguta Vasilescu, propunerea pentru Ministerul Muncii, a primit aviz pozitiv cu 30 voturi „pentru” si 14 „impotriva”.
Lia Olguta Vasilescu a spus, la audieri, ca Legea salarizarii unitare este o prioritate zero a ministerului pe care il va conduce.”Dupa Legea Bugetului, imediat vom incepe sa reluam discutiile cu sindicatele pe Legea salarizarii. Am vazut si proiectul de lege pe care l-a publicat Ministerul Muncii in urma cu cateva zile. Este un impact bugetar de 19,5 miliarde de lei in urmatorii 6 ani. Acesta in proiectul de lege al tehnocratilor. Noi vrem sa mergem pe proiectul de lege al doamnei ministru Rovana Plumb unde era un impact de 42 de miliarde de lei in patru ani. Ne-am facut un calcul deja estimativ, dar desigur el poate sa sufere influente dupa discutiile pe care le avem cu sindicatele, de 32 de miliarde de lei in trei ani”, a spus Lia Olguta Vasilescu, la audieri, potrivit Agerpres.
UPDATE Gratiela Leocadia Gavrilescu, propusa pentru functia de ministru pentru Relatia cu Parlamentul, a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare juridice si de constitutionalitate. Decizia a fost luata cu 26 voturi „pentru” si 10 „impotriva”.
UPDATE Florin Iordache, propus pentru functia de ministru al Justitiei, audiat in comisii.
UPDATE Pavel Nastase, propus pentru functia de ministru al Educatiei Nationale, a primit aviz favorabil din partea Comisiilor reunite pentru invatamant, stiinta, tineret si sport din Parlament. Decizia a fost luata cu 22 de voturi „pentru” si 10 „impotriva”.
UPDATE Florian Bodog, propus pentru functia de ministru al Sanatatii, a primit aviz favorabil Decizia a fost luata cu 29 de voturi „pentru”, 8 „impotriva” si 2 abtineri.
Florian Bodog, caruia Ministerul Educatiei i-a retras dreptul de a conduce doctorate pentru ca nu indeplineste conditiile legale, spune ca a dat in judecata institutia, el sustinand ca decizia este ilegala si a fost luata chiar in momentul in care el si-a anuntat candidatura la alegerile parlamentare.Intrebat despre retragerea dreptului de a conduce doctorate, decizie luata de Ministerul Educatiei condus de Mircea Dumitru, in 2016, Bodog a spus ca decizia este gresita si ilegala, potrivit news.ro.”Este vorba de o confuzie. Doctoratul meu nu are absolut nicio problema. Eu am fost facut conducator de doctorat de catre Ministerul Educatiei. In luna mai anul trecut o publicatie din Oradea a facut o sesizare la Ministerul Educatiei. Ministerul Educatiei nu a luat absolut nicio masura, pentru ca sesizarea nu se incadra in limita legii, si nu aveau baza legala pentru acest lucru”, a spus el.Ministrul propus a explicat ca decizia a fost luata de Ministerul Educatiei chiar in momentul in care „se faceau listele pentru noul Parlament”.”Aceasta decizie a Ministerului eu am considerat-o nelegala si am atacat-o in Justitie, la Curtea de Apel Oradea, si astept”, a spus Bodog.Presa locala a scris despre doua scandaluri in care ar fi fost implicat Florian Bodog. Unul dintre acestea vizeaza teza de doctorat a ministrului propus la Sanatate, despre care jurnalistii bihoreni au scris ca ar fi plagiata. Un alt scandal vizeaza finantarea campaniei electorale din 2012 a lui Bodog, presa locala scriind ca mai multe aparitii ale acestuia in media ar fi fost finantate de o firma elvetiana cu afaceri in domeniul sanatatii.
Si Petre Daea, propus in functia de ministru al Agriculturii, a primit aviz pozitiv, cu 23 de voturi „pentru”, 11 „impotriva” si nicio abtinere.
Acesta a declarat in cadrul audierilor in comisiilor de specialitate din Parlament ca principalele sale prioritati la minister in ceea ce priveste „agricultura Tarii Romanesti” vor fi acordarea la timp a subventiilor pentru agricultori, reabilitarea sistemului de irigatii pentru o suprafata de circa 2 milioane de hectare, dar si dezvoltarea sistemului antigrindina.
„Programul de guvernare pe agricultura este un program cu obiective, cu termene de executie, de punere in functiune, dar si cu surse de finantare. (…). Prima masura stabilita este sa acordam la timp subventiile pentru agricultori si va spun acest lucru ca om care are simtul realitatii.(…) Agricultura Tarii Romanesti nu are nevoie de formalism, ea trebuie sa se desfasoare intr-un ritm pe care il cunoasteti, iar natura ne juguleaza orice intarziere si ne taxeaza pe masura ce aceste intarzieri le mentinem. Acordarea la timp a subventiilor este extrem de necesara si de aceea luam toate masurile, tehnic si organizatoric ca acest lucru sa se intample la timp”, a declarat Petre Daea, ministrul propus al Agriculturii, in cadrul audierilor in comisiile de specialitate din Parlament, potrivit Agerpres.De asemenea, Daea a precizat ca, prin programul de guvernare, Romania si-a propus sa reabiliteze aproximativ doua milioane de hectare, acesta fiind un program bine stabilit cu etape de derulare.”Schimbarile climatice, planeta, locul unde se face hrana pentru oameni, astazi si maine si poimaine, au conditii diferite care trebuie tinute sub control in masura cunoasterii si a posibilitatilor tehnice de a interveni. Romania din nefericire de-a lungul vremii prin sistemul de irigatii nu a putut sa aduca apa necesara la nivelul plantelor in asa fel incat perioadele critice plantele sa nu sufere, iar productia sa fie pe masura interesului si a efortului fiecarui fermier. De aceea ne-am propus prin programul de guvernare sa reabilitam 2 milioane de hectare din sistemul de irigatii. Este un program bine stabilit cu etape de derulare”, a spus Daea.Potrivit programului, refacerea sistemului de irigatii se va face in trei etape, in prima etapa (2017-2020) urmand sa se reabiliteze un numar de 86 de amenajari, deservind 1,3 milioane hectare, in a doua etapa 2018-2020 un numar de 37 de amenajari (490.000 ha), iar intr-a treia 2019-2020, un numar de 9 amenajari cu 190.000 hectare.De asemenea, obiectivele ministrului propus mai vizeaza dezvoltarea sistemului antigrindina si de crestere a precipitatiilor, stimularea productiei vegetale, zootehnice si a acvaculturii prin infiintarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garantii de la stat, initierea unui program de sustinere pentru produse deficitare precum tomate si carnea de porc, cresterea absorbtiei fondurilor europene, sprijin pentru angajarea tinerilor in agricultura si industrie alimentara, etc.
UPDATE Gratiela Gavrilescu, propunerea pentru Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul, este audiata in comisii.
UPDATE Lia Olguta Vasilescu, ministrul Muncii si Justitiei Sociale, audiata in comisiile parlamentare reunite.
UPDATE Viorel Stefan, ministrul Finantelor Publice, audiat la comisii.
UPDATE Sevil Shhaideh, propusa in functia de vicepremier si ministru al Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, a primit aviz pozitiv din partea Comisiilor parlamentare reunite. Decizia a fost luata cu 21 de voturi „pentru” si 11 „impotriva”.
Sevil Shhaideh a declarat in fata comisiilor parlamentare ca au fost facute modificari la legea descentralizarii si se va continua zona de descentralizare a competentelor.
„Partea de descentralizare, in anul 2016, au fost pregatite de Ministerul Dezvoltarii strategiile pe partea de descentralizare cu proiectele pilot. Deci, au fost niste modificari pe legea descentralizarii, unul din elementele de respingere a proiectului de atunci era ca nu am facut proiecte pilot pe descentralizare unor anumite domenii. S-au revizuit aceste elemente si continuam zona de descentralizare a competentelor”, a precizat Sevil Shhaideh, potrivit news.ro.In ceea ce priveste regionalizarea, Sevil Shhaideh a spus ca aceasta se va putea realiza numai dupa revizuirea Constitutiei.”In anul 2013, proiectul de regionalizare – descentralizare era un proiect compact. Regionalizarea (…) ca sa poata sa porneasca ca si proiect cu sarcini descrise, cu elemente functionale, avea nevoie de un element important, respectiv revizuirea Constitutiei. Din aceste considerente, partea de regionalizare va continua sau se va pune in opera daca va exista proiectul de revizuire a Constitutiei. Chestiunea legata de functiunile pe regiune erau deja pregatite”, a completat ministrul propus la Dezvoltare Regionala.Sevil Shhaideh a subliniat faptul ca „sub nicio forma” nu exista in programul de guvernare comasari de comune.
UPDATE Pavel Nastase, propus la Ministrul Educatiei Nationale, este audiat de senatori si deputati.
UPDATE Adriana Petcu, propusa pentru functia de ministru al Apelor si Padurilor, a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite pentru Mediu din Parlament, cu 17 voturi „pentru” si 7 „impotriva”.
„Pana acum atributul concesionarii a fost al Ministerului Mediului, Administratia Nationala Apele Romane putand face doar inchiriere. Vreau sa dezvolt o metodologie pentru concesionare, sa deblocam aceasta situatie in cel mai scurt timp. In calitatea mea de salariat al Apelor Romane am facut interventii catre fostele ministere ale Mediului sa dezvoltam metodologia de concesionare, dar a ramas fara rezultat pana la data acesta”, a spus, la audieri, Adriana Petcu referitor la Legea apelor.Si Serban Constantin Valeca, propus pentru functia de ministru al Cercetarii si Inovarii, a primit aviz favorabil din partea Comisiilor reunite pentru invatamant, stiinta, tineret si sport din Parlament. Decizia a fost luata cu 21 de voturi „pentru” si 13 „impotriva”.
UPDATE Sevil Shhaideh, propunerea pentru Ministerul Dezvoltarii Regionale, audiata in Parlament.
UPDATE Serban Constantin Valeca, propus ministru al Cercetarii si Inovarii, este audiat in comisiile de specialitate.
UPDATE Adriana Petcu, propunerea pentru Ministerul Apelor si Padurilor, este audiata in comisii.
UPDATE Daniel Constantin, ministrul propus al Mediului, a primit aviz pozitiv cu 17 voturi „pentru” si 7 voturi „impotriva”.
Pe durata audierilor din comisiile de specialitate, Daniel Constantin a sustinut faptul ca Romania se afla in opt proceduri de infringement, care trebuie rezolvate cat mai repede, in timp ce pentru anul 2017 sunt de asteptat alte asemenea proceduri.”Un domeniu care, din pacate, a creat foarte multe probleme in ultimii ani si am ajuns la un moment in care toate aceste teme trebuie rezolvate. Voi incepe pragmatic cu problemele cele mai mari, si anume procedurile de infringement pe care Comisia Europeana le-a declansat fata de Romania. Vorbim despre 8 proceduri, dintre care 3 pentru zona deseurilor, una pentru industria mare, 3 pentru biodiversitate (situri contaminate etc.) si una pe calitatea aerului. Aceste proceduri de infringement sunt in diverse faze la nivelul Comisiei Europene. Mai avem cateva proceduri care ar urma sa fie declansate si care au diverse termene limita”, a spus ministrul propus al Mediului, potrivit Agerpres.Pe de alta parte, Daniel Constantin a mentionat ca domeniul deseurilor (colectare selectiva si depozitare deseuri) este unul in care Romania are cea mare problema pe domeniul mediului.”Romania are problema cea mai mare la capitolul deseuri. Nu a existat, in ultimii ani, receptivitate la nivelul Ministerului Mediului pe acest segment, iar Romania risca noi proceduri de infringement. Faptul ca Romania nu are un Plan National de Gestionare a Deseurilor este un lucru rau. Multe termene au fost amanate, dar care acum nu mai suporta amanare. Exista o legislatie care tot a fost amanata, iar prorogarea taxei penalizatoare pe deseuri nu a facut bine. Abia acum, de la 1 ianuarie 2017, va intra in vigoare taxa de gunoiul depozitat la groapa, in valoare de 80 de lei pe tona. Colectarea selectiva si depozitarea deseurilor sunt alte probleme ale Romaniei. La colectare selectiva suntem codasii Europei, cu 4,5% grad de reciclare la nivel national. Tinta este de 50%, pana in 2020. Sunt alte tari care nu sunt mai avansate decat Romania, cum este Bulgaria, care a ajuns la 30% grad de reciclare a deseurilor. In momentul de fata, mai avem inca o problema, cea a ambalajelor. Cred ca e o problema care trebuie tratata cu seriozitate inca de saptamana viitoare”, a explicat Constantin.Acesta a precizat, totodata, ca unul dintre scopurile mandatului sau este „transparentizarea activitatii la Ministerului Mediului si la institutiile subordonate, ca Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, Garda Nationala de Mediu si Administratia Fondului pentru Mediu”, deoarece „sunt institutii care lucreaza direct cu agentii economici”.Si Ionut Vulpescu, propus la Ministerul Culturii si Identitatii Nationale, a primit aviz favorabil cu 17 voturi „pentru”, 5 voturi „impotriva” si 2 „abtineri”.
Ioan Vulpescu a declarat ca bugetul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale va fi, in 2017, de pana la un miliard de lei, o majorare de circa 50% la capitolul investitii, iar Ministerul Culturii trebuie sa devina un minister care conteaza.
UPDATE Marius Alexandru Dunca, ministrul Tineretului si Sportului, a primit vot pozitiv. Decizia a fost luata cu 22 de voturi „pentru” si 12 „impotriva”.
UPDATE Augustin Jianu, propus la Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, a primit aviz favorabil de la comisiile parlamentare, cu 16 voturi „pentru” si 4 „impotriva”.
Institutul National de Cercetare Dezvoltare in Informatica ar putea trece in subordinea Ministerului pentru Cercetare, a anuntat ministrul propus al Comunicatiilor si Societatii Informationale, Augustin Jianu.”Va trebui sa facem o analiza atenta asupra activitatii ICI. Din cele ce cunosc pana in prezent nu se afla intr-o situatie financiara foarte fericita. Impreuna cu domnul prim ministru Grindeanu vom analiza aceasta optiune de a trece ICI sub autoritatea Ministerului pentru Cercetare”, a spus Jianu, potrivit Agerpres.
„Prioritatile mele pentru acest mandat se refera la cadrul national de interoperabilitate. 1 decembrie 2018 este un termen ambitios pentru a avea toate taxele si orice plata pe care o face un operator economic sa se poata face online, orice formular pe care trebuie sa il depuna un operator economic trebuie sa se poata depune online si toate sistemele informatice ale institutiilor publice sa fie interoperabile in asa fel incat cetatenii sa nu mai trebuiasca sa vina cu documente sau informatii, sa alerge de la o institutie la alta. Acestea sa se poata obtine automat prin sisteme informatice de catre institutiile publice”, a spus Augustin Jianu, in timpul audierii.Potrivit acestuia, programul de guvernare si toate celelalte prioritati se incadreaza in obiectivele nationale privind Agenda digitala.”Cu siguranta nu putem avea aceasta piata unica digitala fara ca cetatenii consumatori ai acestor servicii, fara ca ei sa aiba incredere in serviciile digitale oferite. De aceea vom avea o atentie si asupra componentei de securitate cibernetica si, bineinteles, asupra infrastructurii, pentru ca este evident necesara dezvoltarea accesului la servicii de Internet in zonele albe inca ramase in Romania”, a mai aratat ministrul propus al Comunicatiilor.
UPDATE Marius Alexandru Dunca, ministrul Tineretului si Sportului, si Daniel Constantin, ministrul Mediului, sunt audiati in comisiile de specialitate.
UPDATE Gabriel Les, propus la Ministerul Apararii Nationale, a primit aviz favorabil. Decizia a fost luata cu 19 voturi „pentru” si 11 „impotriva”.
Gabriel Les a declarat, miercuri, la finalul sedintei, ca va continua programele de inzestrare a armatei, precum cele privind achizitionarea de noi aeronave multirol F16, precum si a noilor corvete.”Sa continuam inzestrarea Armatei si, bineinteles, in perspectiva celor 2% (din PIB – n.r.) este nevoie de inzestrarea armatei pentru proiectele majore. Sa nu uitam ca noi suntem beneficiari ai securitatii date de structurile NATO, dar trebuie sa fim si furnizori si trebuie sa fim capabili sa avem niste capabilitati cerute”, a spus Gabriel Les, potrivit news.ro.Intrebat ce planuri are pentru achizitionarea unor noi avioane F16, Les a spus ca acest program va continua, fiind cuprins in programul de inzestrare. In privinta noilor corvete, in cazul carora Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu s-au aratat impotriva construirii lor in santierul de la Galati, pe motiv ca acesta nu are capital romanesc, ci olandez, Les a afirmat ca navele „sunt prevazute ca necesitate” si se va vedea in ce mod vor fi construite.”Care va fi solutia, corvetele se vor face mai devreme sau mai tarziu”, a spus el, intrebat despre blocarea in Senat de catre PSD-ALDE a proiectului Guvernului Ciolos.Les a fost intrebat si ce l-a recomandat ca ministru al Apararii, spunand ca el a lucrat ca secretar la stat la multe dintre proiectele de inzestrare a Armatei, inclusiv la modernizarea fregatelor si achizitionarea aeronavelor F16.
UPDATE Gabriel Les, propus la Ministerul Apararii Nationale, este audiat in comisiile de specialitate. Comisiile au votat ca si aceasta audiere sa aiba loc cu usile inchise, la fel cum s-a intamplat la audierea lui Carmen Dan, ministrul de Interne.
UPDATE Razvan Alexandru Cuc, ministru propus pentru Transporturi, a primit aviz favorabil cu 37 de voturi „pentru”, 13 voturi „impotriva” si o „abtinere”.
In cadrul audierilor, Razvan Cuc a sustinut faptul ca Romania sufera la capitolul infrastructura de transport, cu doar aproape 850 de kilometri de autostrada finalizati sau in curs de finalizare.”Una dintre problemele majore din domeniul Transporturilor este lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate. Avem, la ora actuala, mai putin de 700 km de autostrada si mai putin de 150 km de autostrada in constructie. Transportul feroviar este si el intr-o degradare accentuata. In cazul transportului maritim si transportului fluvial, acestea au ramas inca exploatate sub posibilitati”, a declarat Razvan Alexandru Cuc.Acesta a mentionat ca Masteplanul de transport va intra la vot in Parlament in primul trimestru al acestui an, iar in ceea ce priveste autostrada Pitesti – Sibiu, „trebuie finalizate studiile aferente” pentru a continua proiectul.
UPDATE Carmen Daniela Dan, propusa pentru functia de ministru al Afacerilor Interne, a primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite din Parlament. Decizia a fost luata cu 17 voturi „pentru” si 11 „impotriva”.
Sedinta Comisiilor reunite de aparare din Parlament, in care a fost audiata Carmen Daniela Dan, s-a desfasurat cu usile inchise. Decizia a fost luata de catre membrii comisiilor reunite pe motiv ca in cadrul audierii au fost luate in discutie subiecte ce tin de siguranta nationala.
UPDATE Razvan Alexandru Cuc, propunerea pentru Ministerul Transporturilor, este audiat.
UPDATE Andreea Pastarnac, propusa ministru delegat pentru Romanii de Pretutindeni, a primit vot favorabil din partea comisiilor.
„As vrea doar sa amintesc ca, in urma eforturilor diplomatice pe care le-am facut in urma cu un an de zile, statul Israel a fost unul din primele state care au ajutat medical pentru tratarea ranitilor de la Colectiv. Cei trei tineri raniti care au ajuns in Israel s-au bucurat de tot sprijinul misiunii diplomatice si al meu personal. Acest lucru a fost mentionat de doctorii romani si israelieni care lucreaza in acest spital intr-o scrisoare publica adresata opiniei publice din Romania. De asemenea, a fost mentionat de ministrul Sanatatii in momentul in care a participat la Ziua Nationala a Romaniei”, a afirmat Pastarnac, potrivit news.ro.In noiembrie 2015, cand detinea functia de ambasador in Israel, Andreea Pastarnac a fost acuzata de membri ai comunitatii romanesti din Israel ca nu s-a implicat in sprijinirea insotitorilor victimelor din Colectiv transferate la Tel Aviv.
Si Mircea Titus Dobre, propus ministrul Turismului, a primit aviz favorabil, cu 38 de voturi „pentru”, 8 „impotriva” si 2 „abtineri”.
Mircea Titus Dobre a declarat in cadrul audierilor in comisiile de specialitate din Parlament, ca Autoritatea Nationala pentru Turism va fi desfiintata, urmand ca ministerul sa preia toti angajatii.
De asemenea, Dobre a spus ca vrea sa dezvolte turismul religios. „Eu cred ca tot ce avem in zona manastirilor si bisericilor, daca ne gandim si la Bucovina, nu a fost pus in valoare de nimeni. Se poate face un proiect foarte important si foarte interesant pentru a observa si a promova in exterior toata aceasta activitate a turismului ecumenic”, a spus Dobre, potrivit news.ro.
Ministrul propus a promis ca tichetele de vacanta pentru bugetari, masura promisa in programul de guvernare, vor fi introduse din acest an. „Dorim sa luam aceasta masura in prima jumatate a anului 2017”, a afirmat Dobre.Ministrul propus al Turismului estimeaza ca Legea Turismului va intra in vigoare in a doua parte a acestui an.
Dobre a estimat ca turismul va putea ajunge, prin aplicarea noilor programe, corelate cu alte ministere, pana la 4% din PIB, acum fiind estimat la 2%.
UPDATE Carmen Daniela Dan, propunerea pentru Ministerul de Interne, este audiata la comisii. De asemenea, mai sunt audiati Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului, si Andreea Pastarnac, propusa ministru pentru Romanii de Pretutindeni.
UPDATE Florin Nicolae Jianu, propus pentru functia de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Membrii comisiilor au admis propunerea cu 42 de voturi „pentru” si 8 „impotriva”.
„Problemele relevante pentru mediul de afaceri sunt legate de birocratie, de finantare, de lipsa fortei de munca, de nevoia de internationalizare si de cateva elemente legislative. Programul de guvernare face referire la fiecare din aceste elemente”, a declarat Jianu, in cadrul audierilor, cu privire la obiectivele sale ca ministru, potrivit Agerpres.Jianu s-a referit in mod special la masurile de debirocratizare pe care intentioneaza sa le promoveze, masuri care, in opinia sa, incep cu implementarea Legii privind eliminarea celor 102 taxe.In plus, el promite infiintarea unul departament de debirocratizare care, la fiecare trei luni, sa vina cu masuri concrete de reducere a birocratiei.
UPDATE Teodor Melescanu, propunerea pentru Ministerul Afacerilor Externe, a primit vot pozitiv de la comisiile de specialitate.
In timpul audierii, Teodor Melescanu a precizat ca, la alegerile prezidentiale din 2014, din Diaspora, a facut tot ceea ce i-a stat in putinta, fara a incalca legea, pentru ca numarul de romani care au participat la vot sa creasca, transmite news.ro.Melescanu a afirmat ca scopul Ministerului de Externe il reprezinta promovarea intereselor fundamentale ale Romaniei, in contextul participarii la NATO si UE.a”Din punctul meu de vedere, aceasta audiere e mult mai simpla pentru toti ceilalti colegi. In materie de politica externa e vorba de o politica de consens national care trebuie sa aiba continuitate si coerenta, scopul fiind promovarea intereselor fundamentale ale Romaniei in contextul participarii la NATO si UE”, a afirmat Teodor Melescanu.El a subliniat ca principalele patru prioritati ale mandatului sau sunt: pregatirea Presedintiei Romaniei a Consiliului UE in 2019; revigorarea diplomatiei traditionale bilaterale; reformarea si modernizarea sistemului de protectie a cetatenilor romani din strainatate si implicarea mult mai directa …