Un italian si au austriac, ale caror nume figurau pe lista de pasageri a avionului Boeing al Malaysia Airlines, disparut cu 239 de persoane la bord deasupra Marii Chinei, nu se aflau de fapt in avion, eroarea venind din faptul ca pasapoartele lor au fost furate, au anuntat autoritatile si presa.
Luigi Maraldi, in varsta de 37 de ani, un italian al carui nume si numar de pasaport se aflau pe lista, l-a sunat pe tatal sau in Italia din Thailanda, sambata dimineata, pentru a-i spune: „Sa stai linistit, nu am fost eu in avion, eu sunt bine”, a povestit tatal sau pentru agentia de presa italiana Ansa, relateaza AFP.
Din fericire, acesta nu se uitase la televizor inainte de a vorbi cu fiul sau: „Am deschis pe (postul de stiri) RAI News24 si am auzit stirea. Din fericire, totul este bine. Luigi este in vacanta si se va intoarce in 20 de zile”, a adaugat tatal acestuia.
Ministerul de Externe italian, care a fost alertat, a confirmat ca a discutat la telefon cu Luigi Maraldi.
Italianul, originar din Cesena (nord-est), a fost semnalat ca fiind unul dintre pasagerii zborului MH370, care a disparut intre estul Malysiei si sudul Vietnamului.
Lui Maraldi i-a fost furat pasaportul in urma cu cateva luni, la 1 august, in timp ce se afla in Malaysia. Revenit in Italia, el a obtinut un pasaport nou, cu o schimbare de domiciliu in Ravenne.
Acelasi lucru s-a intamplat si cu un pasager austriac, al carui nume nu a fost comunicat. „Am fost contactati de compania (Malaysia Airlines care ne-a spus ca are un pasager inregistrat cu un pasaport austriac. Am verificat si era un pasaport furat”, a explicat Martin Weiss, purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe. Persoana a fost contactata de minister: „este in Austria si este in stare de sanatate buna. Pasaportul a fost furat in 2012, in timpul unei calatorii catre Thailanda”, a precizat purtatorul de cuvant.
In Italia, …





