Bancile elene, cei mai mari creditori ai statului, se indreapta spre nationalizare

Pierderile masive ale bancilor din Grecia, in urma recesiunii si a implicarii in restructurarea datoriei statului, sugereaza ca cele mai mari patru institutii de credit ale tarii, sau cel putin trei dintre acestea, se vor confrunta probabil cu nationalizarea, scrie cotidianul Kathimerini, citat de Mediafax.

Principalele partide politice, creditorii internationali si marii bancheri vor o recapitalizare a sectorului bancar cu fonduri de stat si private pentru a minimaliza influenta statului in functionarea acestora.
“Totusi, pierderile masive, inregistrate anul trecut ca urmare a implicarii sectorului privat (in restructurarea datoriei statului, n.r.), si impactul recesiunii, evident in deteriorarea trendurilor privind calitatea activelor, sugereaza ca toate cele patru mari banci din Grecia, sau cel putin trei dintre acestea, se vor confrunta probabil cu nationalizarea in urmatoarele luni si trimestre”, potrivit unei analize a publicatiei elene.
Cele mai mari patru institutii de credit din Grecia, National Bank of Greece, Alpha Bank, EFG Eurobank si Piraeus Bank, au raportat rezultate extrem de slabe pentru anul trecut, cu pierderi totale de peste 28 miliarde de euro. Cea mai mare parte a pierderilor, 23 de miliarde de euro, au rezultat din participarea bancilor la programul de stergere a 100 de miliarde de euro din datoria statului elen catre creditorii privati.
Lovitura a fost suficient de puternica pentru a lasa cele mai multe banci cu capital propriu negativ. Potrivit bancherilor, institutiilor de credit cu nivel negativ al capitalului nu le-ar fi fost permis sa opereze daca Fondul Elen de Stabilitate Financiara nu ar fi oferit asigurari ca va furniza pana la 18 de miliarde de euro in total pentru viitoarele majorari de capital. Bancile considerate viabile de catre Banca Greciei vor trebui sa se recapitalizeze pana la inceputul toamnei, cu un nivel minim al ratei de adecvare a capitalului de 9%.
Al doilea pachet de sprijin financiar pentru Grecia prevede 50 de miliarde de euro pentru recapitalizarea bancilor si stabilizarea sistemului financiar. Fondul elen pentru banci avea lichiditati de 1,5 miliarde de euro si a primit recent 25 de miliarde de euro de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *