Presedintele american, Barack Obama, i-a adus un omagiu fostului presedinte ceh Vaclav Havel, decedat duminica la varsta de 75 de ani, subliniind „rezistenta sa pasnica” in fata ideologiilor represive, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
„Am fost intristat sa aflu astazi despre decesul lui Vaclav Havel, un dramaturg si prizonier de constiinta devenit presedinte al Cehoslovaciei, apoi al Republicii Cehe”, a declarat presedintele Obama intr-un comunicat.
„Desi a suferit numeroase reversuri, Havel a trait intr-un spirit al sperantei, pe care o califica drept abilitate de a lucra pentru ceva pentru ca este bine si nu pentru ca are sanse de succes”, a adaugat Obama.
„Rezistenta sa pasnica a zdruncinat fundatiile unui imperiu, a aratat golul unei ideologii represive si a dovedit ca exemplul moral este mai puternic decat orice arma”, a continuat presedintele american.
„El a jucat un rol major in Revolutia de Catifea, care a dat libertatea poporului sau si a inspirat generatii pentru autodeterminare si demnitate peste tot in lume. El a incarnat de asemenea aspiratiile unei jumatati a unui continent despartit de Cortina de Fier si a ajutat la desfacerea legaturilor Istoriei ducand la o Europa democratica si unita”.
Fostul presedinte american George W. Bush si sotia sa Laura i-au adus de asemenea un omagiu lui Vaclav Havel, „icoana a …




