Barbatii care spala vasele au o viata sexuala mai buna

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Barbatii care participa la sarcinile menajere imbunatatesc armonia in sanul cuplului lor si ar putea avea o viata sexuala mai satisfacatoare, conform unui studiu american publicat joi.

„In mare, cu cat barbatii fac mai multe treburi casnice, cu atat femeile sunt mai fericite”, a explicat pentru AFP Scott Coltrane, sociolog la Universitatea Riverside din California si co-autor al studiului din care a fost publicat un rezumat pe site-ul organizatiei Council of Contemporary Families (CCF).

„Cand barbatii fac mai multa treaba acasa, perceptia femeilor cu privire la echitate si satisfactia matrimoniala creste, iar cuplul traverseaza mai putine conflicte”, potrivit raportului.

„Noi, sociologii, nu ne ocupam, in general, de aceste lucruri, dar terapeutii spun ca exista o legatura directa intre faptul ca barbatii fac mai multe lucruri acasa si frecventa raporturilor sexuale”, a aratat Coltrane.

Un psiholog, membru al CCF, Joshua Coleman, confirma, intr-un comentariu publicat pe site-ul organizatiei, ca impartirea sarcinilor menajere „este asociata cu un nivel mai ridicat de satisfactie matrimoniala”, si „cateodata, si cu numarul mai mare de relatii sexuale”.

„Femeile spun ca resimt mai multa atractie sexuala si mai multa afectiune pentru sotii care participa la sarcinile menajere”, explica Coleman.

Insa, a avertizat el, a te ocupa prea mult timp de copii poate dauna intimitatii cuplului, intrucat „multe cupluri au marit perioada de timp petrecuta cu copiii lor, eliminand sau reducand considerabil momentele romantice”, scrie Coleman.

Acest studiu va fi prezentat la conferinta anuala a CCF din aprilie, de la Chicago.

spot_imgspot_img