Presedintele roman Traian Basescu si-a exprimat, intr-un interviu acordat cotidianului Today”s Zaman, increderea ca „intelepciunea va prevala” in UE in ceea ce priveste aderarea Romaniei la Schengen.
Seful statului a criticat voalat Uniunea pentru ca nu a permis includerea Bucurestiului in spatiul Schengen, in urma opozitiei Olandei. UE ar putea discuta din nou acest dosar in martie 2012.
„Aderarea la Schengen este un obiectiv asumat de Romania in Tratatul de aderare la UE. Faptul ca noi suntem pregatiti deplin sa aderam la spatiul Schengen a fost recunoscut de toate statele membre. Suntem increzatori ca intelepciunea va prevala”, a declarat Basescu.Presedintele Traian Basescu a fost, sambata, la cumparaturi intr-un supermarket si a afirmat ca a facut tot posibilul pentru a le evita pe cele olandeze. „Am preferat sa cumpar turcesti si spaniole, daca tot nu sunt romanesti. (…) Si cred ca este bine sa nu cumparam zarzavaturi olandeze”, a spus el.Vineri, de la Bruxelles, Basescu a atacat dur Olanda. „Chiar daca Olanda isi mentine pozitia, pot spune ca toate interventiile care au fost au fost impotriva pozitiei Olandei. S-a subliniat, inclusiv presedintele Comisiei Europene a aratat ca Romania si Bulgaria au respectat legea si Tratatul si ca cel care nu respecta Tratatul este Olanda. Lucru pe care l-a spus si presedintele Consiliului si alti membri ai Consiliului European (…) Avem de-a face cu un abuz al Olandei”, a declarat presedintele Traian Basescu, la conferinta de la incheierea Consiliului European de Iarna de la Bruxelles.
Replica de la Haga nu a intarziat. Premierul olandez, Mark Rutte, s-a declarat nemultumit de eforturile anticoruptie ale Romaniei si Bulgaria si a spus, vineri, ca nu exclude posibilitatea ca Olanda sa-si mentina impotrivirea fata de aderarea celor doua tari la Schengen si in martie, cand subiectul va fi luat din nou in discutie …





