Basescu loveste USL cu unicameralul.

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Un nou referendum privind Parlamentul unicameral ar putea fi organizat o data cu primul tur al alegerilor prezidentiale din acest an. Presedintele Traian Basescu spune ca, in acest fel, s-ar crea o presiune asupra USL in sensul respectarii „vointei suverane a poporuluia”, popor care s-a pronuntat in 2009 asupra trecerii la un Parlament unicameral si a reducerii numarului de alesi la cel mult 300. „588 de parlamentari e un numar mult prea mare.
Iar daca partidele ar avea un numar mai mic de locuri, ar fi mult mai exigenti cu cei pe care i-ar propunea”, a apreciat presedintele Basescu la B1 TV. Seful statului a mai precizat ca nu vede vreun impediment ca referendumul sa fie organizat in conditiile unui prag de prezenta de 50% plus unu (potrivit deciziei Curtii Constitutionale, pragul de 30% se aplica doar consultarilor organizate dupa 14 decembrie 2014, adica la un an de la intrarea in vigoare a legii).
„Sa fie sanatos presedintele. Sa faca ce dorestea”, a fost reactia premierului Victor Ponta la declaratia prezidentiala referitoare la repetarea referendumului pentru unicameral.
Dincolo de declaratiile politice si de indiferenta afisata de liderii USL, un astfel de demers prezidential ar crea serioase probleme actualei puteri. Si nu este vorba de presiunea invocata de seful statului, pentru ca am vazut cum partidele si aliantele aflate la putere in ultimii patru ani au ignorat rezultatele referendumului din 2009.
Nici macar nu au vrut ca numarul alesilor sa fie limitat la 300, ceea ce s-ar fi putut face, usor …

spot_img