Basescu: Avem o resursa mult mai valoroasa decat aurul si gazele de sist: inteligenta

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

de Andreea Unturica – Mediafax, Mihaela Gradinaru – Mediafax Publicat la: 29.03.2014 17:52 Ultima actualizare: 29.03.2014 17:53

Presedintele Traian Basescu a declarat, sambata, ca Romania are o resursa mult mai valoroasa decat aurul de la Rosia Montana si decat gazele de sist, si anume inteligenta, adaugand ca ar trebui ca tara noastra sa urmeze exemplul Japoniei, care a pus accentul pe inteligenta poporului.

Basescu a precizat, in discursul rostit la gala de premiere a castigatorilor Maratonului de Programare organizat la Brasov de Universitatea „Tansilvania”, ca informatizarea tarii este una din solutiile de recuperare rapida a decalajelor rapide dintre Romania si statele vechi membre ale UE, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Un astfel de eveniment intamplat la Brasov, aflandu-se la prima editie, eu fiind la ultima editie, nu putea sa ma lase in afara interesului de a participa la aceasta ceremonie, pentru ca astazi dascalii dumneavoastra vor pune laurii pe capul castigatorilor. Este un eveniment care arata doua lucruri: inteligenta si generozitate. Inteleg ca programele pe care le-ati realizat vor fi daruite Uniunii Europene pentru a fi distribuite in orice stat al UE”, a spus presedintele in discursul rostit in fata studentilor.

El a subliniat ca in Romania exista conditii ca o industrie IT sa se dezvolte in cele mai bune condiiti si ca Romania are „toate ingredientele sansei de a valorifica inteligenta romaneasca”.
„Avem un sistem internet care este printre cele mai performate din lume din punct de vedere al vitezei, suntem, din cate stiu, in primele cinci tari din lume si cred ca nu este gresit. Avem un sistem fiscal pentru companiile IT favorabil si avem cel mai important lucru: inteligenta si placerea tinerilor romani de a se afla in fata unui calculator. Cred ca 90 la suta dintre romani, daca le pui in fata o sapa si un calculator, vor prefera sa se aseze in fata calculatorului si inseamna ca nativ ne indreptam catre o munca intelecutala, catre valorificarea inteligentei si mai putin catre dat cu sapa, ceea ce nu-i cel mai rau lucru. Slava Domnului ca avem 10 la suta care se indreapta si catre dat cu sapa”, a mai spus presedintele.
Basescu a dat ca exemplu si faptul ca Romania are cel mai mare numar de start-up-uri, de firme nou-infiintate de tineri.
„Deci stim sa pornim o mica afacere si atunci as valorifica aceasta resursa care este mult mai valoroasa si decat aurul de la Rosia Montana, si decat gazele de sist: inteligenta. Avem o proba in lume. O tara cu zero resurse, Japonia, unde a putut sa ajunga folosind inteligenta acelui popor. Avem si noi si sansa sa avem aceasta avere uriasa, inteligenta romanilor in general si a tinerilor in special, pasiunea lor pentru aceasta minune a tehnicii care inseamna informatica si tot ce tine de informatizare si avem si banii de care avem nevoie, totul este sa-i luam. Eu vad Romania capabila sa-si valorifice resursa de inteligenta pe care o au generatiile tinere si sa ajunga unul din campionii modernizarii. Sigur sunt multi dintre aceia care spun ca Romania trebuie sa devina peste noapte a saptea putere economica a UE. Este greu pentru ca avem un PIB mult prea mic fata de primii 15, dar putem foarte bine sa devenim campioni in acest domeniu. Iar apelul meu catre toate institutiile statului, in mod deosebit catre mediul universitar este: valorificati banii pe care ii avem de la UE pentru a pune in valoare inteligenta studentilor pe care ii avem la cursuri” a spus Basescu.
Traian Basescu a precizat ca Romania este o tara, datorita resursei umane pe care o are, in care „nicio mare companie IT nu si-a permis sa nu existe, sa nu aiba un centru macar national daca nu regional, ceea ce arata ca marile firme IT vin ele acolo unde exista resursa umana si talentul, pentru ca este indiscutabil confirmat de oricine din aceasta lume …

spot_img