Batalia pentru miliardele lui I.C. Dragan: teste de paternitate, negocieri de culise, procese interminabile

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Mike Fink, care sustine ca este fiul lui I.C. Dragan, spune ca, daca nu se ajunge la o „intelegere amiabila”, va lupta pana la sfarsit.

Averea de 1,6 miliarde euro (conform Top 300 Capital, editia 2007) a lui Iosif Constantin Dragan are un viitor incert, o rasturnare spectaculoasa de situatie nefiind exclusa. Stefanos Michail Periklis Fink, care sustine ca este copilul din flori al lui Dragan, spune ca are un certificat de nastere emis la Atena, care atesta ca este fiul magnatului raposat. „Acest certificat are valabilitate internationala. Exista unele restrictii juridice si nu vi-l pot pune la dispozitie acum, dar va fi aratat public la momentul oportun”, spune Mike Fink. Acesta se fereste sa adopte o pozitie agresiva fata de vaduva Veronica Gusa de Dragan, dand de inteles ca ar accepta un acord financiar. Fink precizeaza insa ca, „daca nu vom ajunge la o intelegere amiabila, sunt foarte determinat sa ma lupt cu toate resursele, pe toate caile, pana la sfarsit. Nu este exclus sa ajung sa cer un test de paternitate pentru cei trei copii ai vaduvei tatalui meu”.

D-na Gusa de Dragan refuza, deocamdata, dialogul cu presa. Reprezentanti ai Fundatiei Europene Dragan sustin ca „problemele noastre nu sunt acum legate de impartirea mostenirii d-lui Dragan, ci de functionarea in continuare a fundatiei, dupa decesul intemeietorului acestuia”.

O problema birocratica ar putea da insa peste cap planurile lui Fink. Pe certificatul sau de nastere, emis in baza unei sentinte definitive data de o instanta din Berlin, este scris numele Stefanos Michail Periklis Fink Dragan de Lugo, fiul lui Jose Constantino Dragan de Lugo. Se stie ca IC Dragan a adoptat terminatia „de Lugo” pentru numele sau (de la numele localitatii in care s-a nascut ? Lugoj”, dar nu si daca numele respectiv a fost inscris in registrele evidentei populatiei din Romania.

Pe de alta parte, sentinta in baza careia Fink a fost confirmat fiu al lui Jose Constantino Dragan de Lugo a fost data in absenta unui test de paternitate: „Asta s-a intamplat pentru ca tatal meu a refuzat sa i se preleveze sange pentru testul ADN”, sustine Fink.

Conform legislatiei romanesti, o patrime din averea sotului decedat revine sotului supravietuitor, iar cele trei patrimi ramase se impart copiilor. Daca nu exista copii, au drept de mostenire parintii decedatului sau rudele de gradul II, III si IV ale acestuia, partea care revine sotului supravietuitor modificandu-se in functie de calitatea celorlalti pretendenti la mostenire. Pe de alta parte, un testament autentificat poate stabili o cu totul alta impartire.

Cu alte cuvinte, in cazul mostenirii Dragan ne putem confrunta cu una din urmatoarele situatii:

1.Mike Fink este confirmat si in Romania fiu al lui Iosif Constantin Dragan. In acest caz, Veronicai Dragan ii vor reveni ? din mostenire, respectiv 400 de milioane de euro, iar de cate 300 de milioane de euro vor beneficia cei 4 fii ai lui Dragan.

2.Mike Fink este confirmat fiul lui IC Dragan, dar un eventual test de paternitate stabileste ca cei trei fii ai Veronicai Dragan nu il au ca tata biologic pe magnatul defunct. Veronica Dragan va lua tot 400 de milioane, iar Fink 1,2 miliarde de euro.

3.Mike Fink nu reuseste autentificarea in Romania a filiatiei sale. Averea ramane vaduvei Dragan si copiilor acesteia.

4.Mike Fink nu reuseste autentificarea filiatiei, dar un eventual test de paternitate stabileste ca nici cei trei fii ai d-nei Dragan nu sunt copiii lui Iosif Constantin Dragan. Intra in „hora” rudele de gradul II, III si IV ale magnatului defunct.

5.Exista un testament autentic. Acesta poate stabili orice, inclusiv (de pilda) ca intreaga mostenire Dragan este donata in scopuri caritabile. Testamentul poate fi insa atacat in Justitie.
Saga lui Fink

„M-am nascut in Grecia, la Atena, in 15 decembrie 1970, parintii mei fiind Jose Constantino Dragan de Lugo si Alexandra Fink. Mama mea, tot romanca, are cetatenia germana si poarta numele din timpul casniciei. Tatal meu era casatorit cand a cunoscut-o pe mama. Sotia sa nu putea avea insa copii, iar el era determinat sa aiba unul, dupa ce abia scapase cu viata dintr-un teribil accident. Asa ca a curtat-o pe mama asiduu, timp de 6 luni, pana ce ea a cedat insistentelor lui. Din pacate, ulterior, tata i-a comunicat mamei ca nu poate recunoaste paternitatea copilului, intrucat era casatorit in Italia, tara catolica, iar un copil in afara casatoriei ar fi insemnat un pacat groaznic, care i-ar fi terminat cariera.

Cu toate acestea, el s-a comportat fata de mine, multa vreme, ca un adevarat parinte. Ne vizita des, petreceam vacantele de vara cu el, pe iahtul sau, in Spania. Am invatat romana vorbind in familie, cu mama si tata, el tinand foarte mult la acest aspect. Chiar si acum, cu mama vorbim romaneste. La un moment dat, tata m-a prezentat sotiei sale, Teresa Moriglioni, care, dupa un prim soc, a acceptat situatia si chiar m-a indragit, noi avand relatii cordiale. La varsta de 18 ani m-am mutat la Milano, unde era sediul firmei tatalui meu, locuind in cladirea Butan Gas. Indrumat de tatal meu, am studiat dreptul si economia, absolvind cu nota maxima, chiar daca, asa cum s-a dovedit ulterior, nu erau primele mele pasiuni.

Tata si mama au asistat la ceremonia de inmanare a diplomelor, existand o filmare care dovedeste ca erau acolo, impreuna, fericiti pentru mine. Relatiile apropiate s-au mentinut si dupa decesul sotiei sale, pana in ianuarie 1996. Atunci, tata a sunat-o intai pe mama si apoi pe mine, comunicandu-ne ca s-a recasatorit, ca are o noua viata acum si ca orice legatura cu noi inceteaza. Totusi, el nu mi-a spus direct niciodata ca nu sunt baiatul lui. Refuzul de recunoastere a paternitatii a fost transmis prin avocati si presa (Iosif Constantin Dragan a acordat in 2007 un interviu agentiei Mediafax, negand faptul ca Fink este fiul sau ? n.r.). La scurta vreme de la recasatorirea tatalui meu, am primit un ordin de evacuare a apartamentului din Paris, unde locuiam impreuna cu mama si bunica din partea mamei, de peste 25 de ani.

In aceste conditii, in 1999 am inceput formalitatile de recunoastere a paternitatii, in paralel cu renuntarea la cariera in afaceri si reorientarea profesionala. Initial, am declansat procesul in Spania, dar judecatorii de acolo si-au declinat competenta si asa am ajuns sa ne judecam intai la K?ln si apoi apelul, la Berlin. Dupa ce am castigat, in 2005 am venit in tara, pentru a arata ca sunt fiul tatalui meu si pentru a ma intalni cu el. Din pacate, nu am reusit sa il vad. Nimeni nu stia unde se afla, dar, in reactie la materialele din presa care mi-au semnalat prezenta, el s-a afisat la o terasa cu sotia si copiii, fiind fotografiat de paparazzi. M-am dus acolo unde stiam ca este resedinta lui, dar a fost scos din casa printr-o alta intrare si transportat intr-o directie necunoscuta intr-un jeep cu geamuri fumurii. Cu a doua lui sotie nu am vorbit niciodata fata in fata. E posibil ca ea sa fi fost cea care mi-a raspuns la telefon, acum doi ani, cand am sunat la resedinta tatalui meu, m-am prezentat si am cerut sa vorbesc cu el.

Replica a fost ca dl. Dragan are doar trei copii. Apoi a inchis. Acum, am revenit in Romania, pentru a face ca drepturile mele sa fie recunoscute. Nu ma bat pentru sume de bani, ci pentru principii morale. Nu stiu ce a lasat in urma tatal meu si e prematur sa spun ce voi face cu averea care imi va reveni. Chiar daca tatal meu avea o varsta inaintata, pentru mine decesul lui a fost un soc. Intotdeauna am crezut ca va trai pana la 100 de ani, asa cum imi spunea el, aratandu-mi linia vietii din palma sa”.

Iosif Consantin Dragan a incetat din viata saptamana trecuta, la varsta de 91 de ani, la Palma de Mallorca (Spania), fiind inmormantat, conform dorintei sale, in cimitirul greco-catolic din orasul natal Lugoj (Timis). Dragan a lasat in urma sa un vast imperiu financiar.

Dragan s-a nascut la Lugoj, pe 20 iunie 1917. Fiu al lui Ştefan Dragan, maistru tabacar, si al Corneliei Murariu, Dragan a avut trei frati. A absolvit liceul „Coriolan Brediceanu”, din Lugoj, apoi Facultatea de Jurisprudenta a Universitatii din Bucuresti. In anul 1940, a obtinut o bursa de studii din partea Institutului Italian de Cultura, si asa s-a stabilit in Italia.

Companiile lui Dragan au fost create si s-au dezvoltat in tari din Europa de Vest, Polonia si Maroc, baza imperiului finaciar fiind compania Butan Gas, infiintata in Italia, in 1948 si specializata in imbutelierea si distribuirea Gazului de Petrol Lichefiat (GPL).

Iosif Constantin Dragan s-a aflat pe primul loc in Top 300 Capital in anii 2002, 2003, 2004 si 2006, avand afaceri in domenii precum distributie de produse petroliere, edituri, imobiliare si transporturi. In 2007 a „picat” pe pozitia a 6-a, fiind devansat de Dinu Patriciu, Gigi Becali, Ion Ţiriac, Sorin Ovidiu Vantu, fratii Micula si fratii Paunescu.

La 78 de ani, Dragan s-a casatorit cu fiica generalului Guse, Daniela Veronica, pe atunci in varsta de 22 de ani, cu care a avut trei fii – Ştefan Constantin, nascut in 1999, si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian, nascuti in 2001, cand tatal avea 84 de ani. Afacerile familiei Dragan au fost conduse, in ultimii ani, de sotia magnatului, ca presedinte executiv Butan Gas. Ulterior casatoriei, Veronica Dragan si-a schimbat numele de fata din Guse in Gusa.

Cunoscut ca apropiat al clanului Ceausescu, Iosif Constantin Dragan s-a implicat in Romania, dupa rasturnarea regimului comunist, in activitati caritabile, culturale si academice. A publicat carti de marketing, istorice si autobiografice, a infiintat o universitate cu trei facultati in Lugoj.

spot_img