Publicat la: 02.03.2013 09:12 Ultima actualizare: 02.03.2013 11:18
sursa foto Mediafax Andreea Alexandru
Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, referitor la faptul ca fostele glorii ale clubului nu au primit bilete pentru meciul cu Chelsea, din optimile Ligii Europa, ca el nu este servitor sau postas sa le livreze tichetele, iar daca vor sa asiste la partida, trebuie doar sa ii ceara, scrie Mediafax.
„Pana luni astept orice glorie sa vina si sa ceara bilet la VIP. Eu nu sunt servitor sa ma duc sa ii duc acasa oricarei glorii. Iovan, Bumbescu, orice glorie. Prima data pentru ei si dupa aia pentru politicieni. Ma scuzati ca nu va stiu adresa sa vin acasa ca postasul, ca altfel imi puneam geanta si le duceam. Atat pot sa fac, mai multe nu am cum. Gloriilor daca le e lene sa vina, sa dea un telefon si le pun biletele intr-un plic. Vino la meciul cu Gaz Metan si le primesti intr-un plic de la Lutu. Eu stiu ca un copil daca nu plange, nu primeste tata. Nici eu nu pot sa iau o tiganca si sa dea cu ghiocul. Lui Puiu Iordanescu i-am dat sapte, ca e si cuscrul meu si vine si cu ginerele”, a spus Becali.
Gigi Becali a afirmat ca a pastrat 1.000 de bilete pe care sa le imparta oamenilor politici si apropiatilor. „Am bilete si pentru deputati, senatori si orice consilier guvernamental. Am tinut pentru persoane importante cam o mie de bilete, dintre care 500 la peluze si 500 la VIP. Din 500 mai am 200 la VIP. Daca aveam un milion de bilete, le dadeam din toata inima mea, dar suporterii sunt si ministrul si consilierul si deputatul. Mie mi-e jena sa ma sune o persoana publica si sa nu am”, a completat Becali.
Finantatorul stelist a mai spus ca il asteapta la meci si pe presedintele Traian Basescu, caruia i-a rezervat trei locuri intr-o loja in care va mai sta si …





