Blaga: Nu tin la functia de presedinte al Senatului, dar legea-i lege si trebuie respectata.

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, ca el nu tine la functia de presedinte al Senatului, dar „legea-i lege si trebuie respectata”, potrivit Mediafax.
Intrebat daca vede posibila revenirea sa la sefia Senatului in conditiile in care alegerile parlamentare se apropie, Vasile Blaga a spus: „Care este problema? Legea-i lege si trebuie respectata de catre toti cetatenii Romaniei”.
Blaga a aratat ca grupul parlamentar al PDL din Senat a depus la CCR o sesizare, care acum poate fi judecata pe fond de Curte si care se refera la schimbarea presedintelui Senatului.
„Grupul nostru din Senat a depus o sesizare ca sa-l necajeasca pe domnul Antonescu, glumesc, desigur. Stiti cum au evoluat lucrurile la inceputul lunii iulie, dupa ce cu o saptamana in urma liderii USL afirmau la toate emisiunile televizate ca au o colaborare foarte buna cu mine si in 3 iulie, pe un motiv pueril, ca am fost ales presedinte al PDL si n-as mai putea fi impartial, astfel incat poate fi impartial doar presedintele PNL, am fost schimbat din functie. Eu nu tin la functia respectiva, dar dorim ca in aceasta tara legea sa fie respectata”, a explicat Vasile Blaga, inainte de sedinta BPN al PDL.
PDL a depus o sesizare la CCR privind schimbarea lui Vasile Blaga din functia de presedinte al Senatului.
Citeste si:
Roberta Anastase: Am transmis conducerii PDL ca NU consider oportuna contestarea revocarii mele la CCRPonta: Reinstalarea lui Blaga si Anastase cu putin inainte de alegeri nu poate fi decat ceva de rasVoicu, despre sesizarea PDL: Deciziile CC sunt pentru …

spot_img