BNR: Datoria externa totala a Romaniei a crescut cu 1,4 miliarde de euro in primele 11 luni din 2017

Datoria externa totala a crescut cu 1,4 miliarde de euro in perioada ianuarie-noiembrie, iar datoria pe termen lung a insumat 69,3 miliarde de euro la 30 noiembrie (73,5% din totalul datoriei externe), in scadere cu 0,4% fata de 31 decembrie 2016, a comunicat luni Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Datoria externa pe termen scurt a inregistrat la 30 noiembrie 2017 nivelul de 25,03 miliarde de euro (26,5% din totalul datoriei externe), in crestere cu 7,6% fata de 31 decembrie 2016.
“Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 21,1% in perioada ianuarie-noiembrie 2017, comparativ cu 30% in anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri si servicii la 30 noiembrie 2017 a fost de 5,4 luni, fata de 6,3 luni la 31 decembrie 2016”, a transmis banca centrala, citata de Mediafax.
Potrivit BNR, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculata la valoarea reziduala, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2017 a fost de 84,1%, comparativ cu 90,5% la 31 decembrie 2016.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *