Purtatorul de cuvant al presedintelui, Bogdan Oprea, a declarat, luni, ca premierul a stiut inca din 18 noiembrie despre convocarea CSAT, iar speculatiile pe aceasta tema sunt „complet neadevarate si rauvoitoare”.
„Convocarea sedintei Consiliului Suprem de Aparare a Tarii de maine (marti, n.r.), 26 noiembrie, a fost facuta inca de lunea trecuta, 18 noiembrie, si cu acordul prim-ministrului Guvernului Romaniei, domnul Victor-Viorel Ponta, care este si vicepresedinte al CSAT”, a precizat?Bogdan Oprea.
Oprea a mai aratat ca „orice speculatii legate de data stabilirii acestei sedinte sunt complet neadevarate si rauvoitoare”.
Potrivit putatorului de cuvant al presedintelui?Traian Basescu, „caracterul de urgenta al sedintei este dat de faptul ca bugetele institutiilor cu atributii in domeniul securitatii nationale trebuie avizate de CSAT inainte de votarea bugetului pe anul 2014 in Parlamentul Romaniei”.
Bogdan Oprea a mai mentionat ca bugetul de stat pe 2014 a fost depus la Camera Deputatilor, Camera decizionala, abia luni, 18 noiembrie, adica ziua in care s-au facut si demersurile pentru convocarea sedintei, iar puncte de vedere ale institutiilor implicate au fost depuse la Secretariatul CSAT pana vineri, 22 noiembrie.
„Tinand cont si de faptul ca presedintele Romaniei se afla intr-o deplasare externa joi si vineri, dar si de caracterul de urgenta al subiectelor aflate pe ordinea de zi, sedinta CSAT a putut fi convocata doar la inceputul acestei saptamani”, a mai precizat purtatorul de cuvant al presedintelui, Bogdan Oprea.
Citeste si:?Basescu a convocat CSAT in sedinta, marti. …




