Prima editie a Salonului de Carte si Cadouri Bookfest de Craciun va avea loc intre 15 si 23 decembrie, in noul sediu al Bibliotecii Nationale din Bucuresti, informeaza un comunicat remis Mediafax.Vizitatorii pot gasi la targ cele mai bune carti la cele mai avantajoase preturi, precum si alte idei de cadouri pentru Craciun. Vor fi organizate, de asemenea, intalniri cu cele mai interesante personalitati culturale ale momentului, proiectii de filme de arta gratuite si evenimente speciale pentru copii.
Intrarea la acest eveniment este gratuita.
Organizat de Asociatia Editorilor din Romania, in parteneriat cu Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Bookfest de Craciun este primul eveniment cultural de amploare gazduit de noul sediu al Bibliotecii Nationale, deschis pe 23 aprilie, in acest an.
„Ma bucur ca ne putem intalni in premiera la prima editie Bookfest de Craciun in aceasta splendida cladire a Bibliotecii Nationale, pe care am asteptat-o atatia ani. Stiu ca si publicul se va bucura de un astfel de eveniment, mai ales ca vedem locul fruntas pe care cartile il ocupa in lista cu posibile cadouri de Craciun in acest an si sper ca oferta editurilor participante sa fie pe gustul cat mai multora dintre vizitatori”, spune Grigore Arsene, presedintele Asociatiei Editorilor din Romania, organizatorul evenimentului.
Bookfest este cel mai important salon de carte …





