Atlantic Restaurant System, firma care detine franciza Burger King pentru Romania ar putea deschide zece restaurante fast-food anul viitor, in urma unor investitii de aproximativ cinci milioane de euro, potrivit Mediafax.
Investitia medie pentru a deschide un restaurant Burger King ajunge la 500.000 euro. Suma variaza in functie de zona unde este amplasat, a declarat directorul general al retelei, Remus Tiuca, citat de agentia de presa.
In concluzie, suma totala alocata pentru deschiderea altor 10 unitati de tip fast-food ar atinge aproape cinci milioane de euro.
Compania nu a fost instiintata, inca, de despre eventualele amanari de proiecte, a declarat Tiuca.
„Inca nu am primit niciun semnal in acest sens de la dezvoltatorii cu care colaboram. Oricum, suntem flexibili si actionam urmarind ce se intampla in piata, deci, daca vor exista proiecte care vor fi amanate, ne putem schimba strategia de dezvoltare pentru respectivele locatii”, spune directorul general al retelei.
In decembrie, Burger King a deschis al cincilea restaurant al retelei, in Bucuresti, in incinta centrului comercial Cora Pantelimon. Anul 2009 va incepe cu inaugurarea unitatii din Constanta.
Firma ar putea angaja aproximativ 350 de lucratori in 2009 in restaurantele care vor fi deschise.
Recent, o campanie Burger King a starnit aprinse controverse in Statele Unite. „Whopper Virgins”, lansata pe 6 decembrie, are menirea de a convinge consumatorii ca sandvisurile Whopper sunt mai bune decat cele din meniul rivalului McDonald”s. Spoturile folosesc imaginea taranilor transilvaneni si a locuitorilor Thailandei si Groenlandei, pentru a defini populatiile indigene care nu cunosc gustul de burger. Internautii americani erau de parere ca Burger King nu ar trebui sa „isi bata joc de populatiile sarace”.





