Cafeaua poate imbunatati performanta fizica cu pana la 12,4% si reduce oboseala in timpul exercitiilor fizice, atat in cazul celor usoare, cat si in cazul celor de performanta si de intensitate mare, care pot dura de la 30 pana la 120 de minute. Specialistii motiveaza acest lucru prin faptul ca unul dintre principalele efecte ale cafelei este cel ergogenic, adica de amplificare a capacitatii de efort fizic. „Rezultatele studiilor au demonstrat ca si o cantitate mica de cafeina, de 90 de miligrame poate influenta performanta fizica. Astfel, consumul de cafea inainte sau in timpul desfasurarii exercitiilor poate fi o solutie optima, dand posibilitatea prelungirii acestora. Miscarea este esentiala pentru a ne pastra sanatatea si orice metoda de a ne imbunatati rezistenta sportiva este binevenit”, declara Elena Dobrescu, specialist in nutritie la o companie producatoare de cafea. Testarile au fost realizate pentru mai multe sporturi, precum ciclism, inot sau alergari si efectele s-au vazut dupa consumul a doua cesti de cafea.
In timpul testelor intreprinse, s-a constatat ca, sub influenta cafeinei, muschii incep sa foloseasca grasimile din corp ca sursa de energie in locul carbohidratilor, pentru efortul fizic. Astfel, cafeaua pastreaza zaharul in tesuturi pentru a fi „exploatat” in momente de efort maxim. In plus, aceasta bautura are si abilitatea de a creste contractiile muschilor, prin transferul de calciu, sodiu si potasiu la nivelul celulelor, ajungand-se in acest fel la o contractie mai puternica a muschilor.
Nutritionistii sustin ca un consumat moderat de cafea, de aproximativ doua cesti, actioneaza in mod pozitiv asupra sanatatii corpului si performantei mentale.





