Dupa nenumarate avertismente privind riscurile care apar in urma consumului de cafea, cercetatorii americani vin cu o noua ipoteza: cafeaua NU dauneaza grav sanatatii! Ba chiar ajuta, in unele cazuri, la prevenirea unor boli precum diabetul, cancerul de ficat, ciroza sau Parkinson.
„Cafeaua era considerata a fi nesanatoasa, insa acum avem pareri diferite. Nu recomandam consumul de cafea in scopuri terapeutice. Spunem doar ca este o alegere buna”, a declarat unul dintre cercetatori, citat de LA Times.
Nu trebuie uitate, insa, diferentele majore dintre cafea si cafeina.
„Cafeaua este o bautura complexa care contine sute, daca nu chiar mii de ingrediente. O ceasca de cafea contine 2% cafeina si 98% alte ingrediente”, sustine un alt cercetator.
Cafeina este o substanta alcaloida, folosita in medicina ca stimulent. Indiferent de bautura in care se regaseste, cafeina poate provoca anxietate si, in unele cazuri, insomnie.
In cazul femeilor insarcinate, parerile sunt impartite cand vine vorba de efectele nocive pe care consumul de cafeina l-ar putea avea asupra fatului. O cantitate de 200 de miligrame (cat contine o ceasca normala de cafea), zilnic, este considerata a fi „in regula” pentru femeile gravide.
Pentru oamenii care sufera de hipertensiune, o doza mare de cafeina poate intensifica presiunea arteriala. Insa cafeaua decafeinizata nu ar trebui sa creeze probleme. In plus, cafeina din cafea pare sa aiba mai putine efecte nocive decat cea din cola spre exemplu, intrucat, in cazul cafelei, celelalte substante din compozitie au efecte opuse fata de cele ale cafeinei.
Peste 20 de studii efectuate la nivel mondial au scos la iveala faptul ca, atat cafeaua simpla, cat si cea decafeinizata scad riscul de aparitie a diabetului de tip II, in unele studii cu pana la 50%.
Consumul de cafea pare sa aiba efecte benefice si in cazul celor care sufera de ciroza, in special de cea provocata de alcool. Totodata, cercetatorii considera ca riscul aparitiei de cancer la ficat scade odata cu consumul de cafea.
Si pentru cei predispusi la imbolnavirea de Parkinson exista vesti bune. Potrivit unor studii recente, in cazul lor cafeina este cea care ajuta la prevenire.
Noile studii mai scot la iveala si faptul ca este mai bun consumul de cafea filtrata, intrucat filtrul retine o serie de substante care pot fi nocive organismului.