Cele 20 de manastiri prospere din fortareata ortodoxa de pe Muntele Athos au trimis o scrisoare premierului elen Georges Papandreaou pentru a protesta fata de o recenta reforma a fiscalitatii care prevede impozitarea veniturilor lor, potrivit publicatiei Kathimerini.
In scrisoare, a carei existenta a fost confirmata pentru AFP de o sursa ecleziastica, conducerea centrala a manastirilor de le Muntele Athos deplange „lipsa de respect fata de o comunitate mai veche de un mileniu”, potrivit Mediafax.
Muntele Athos beneficiaza de un statut autonom, inclus in constitutia elena. Calugarii contesta mai ales o lege din 2010 care instituie un impozit de 20% pentru veniturile imobiliare ale manastirilor, provenite de la proprietati, apartamente si magazine detinute in diverse regiuni ale Greciei.





