Calugarul David, ucenicul lui Arsenie Boca, a primit schima mare din partea mitropolitului Ardealului

Pentru prima data de cand este mitropolit al Ardealului, IPS Laurentiu Streza a acordat, miercuri, schima mare unuia dintre ucenicii lui Arsenie Boca, calugarul David de la Manastirea Sadinca (judetul Sibiu), informeaza Agerpres.
Ceremonia s-a desfasurat?chiar in ziua hramului lacasului de cult, “Inaltarea Sfintei Cruci”, in prezenta unui sobor format din 12 prelati, inconjurati de peste 600 de credinciosi din toata tara.
La ceremonie a fost prezent si cel de al doilea schimonah din Mitropolia Ardealului, Calinic, de la Manastirea Sambata.
“Este pentru prima data pentru mine, cand am acordat cuiva schima mare si nici nu am mai participat la astfel de randuiala, insa sunt convins ca asemenea Parintelui Calinic de la Manastirea Sambata, care este si el este schimonah, parintele acesta modest, dar atat de daruitor de jertfe, popular, care a reusit sa stranga atata lume imprejur, isi va continua lucrarea sa, intr-o tacere care o impune schima mare, dar intr-o vorbire cu Dumnezeu care ii va da lui sansa de mai lucra in biserica lui Hristos”, a declarat Mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza.
Potrivit acestuia, satul Sadinca, unde schimonahul David a ridicat Manastirea “Inaltarea Sfintei Cruci”, “a reinviat duhovniceste prin ridicarea acestei manastiri. (…) o activitate pe care a inceput-o si a desavarsit-o Parintele David.”
Parintele David a cerut sa primeasca schima mare, marturisind, nu o data …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *