Cele sapte tari vizate (Siria, Yemen, Iran, Irak, Somalia, Libia si Sudan) „par ca au fost alese mai degraba din cauza relatiilor lor proaste cu SUA”, considera Adam Baron, analist la grupul de reflectie londonez European Council on Foreign Relations. Totusi, guvernul irakian este in prezent aliat al Washingtonului si colaboreaza impreuna in lupta impotriva jihadistilor din gruparea Statul Islamic.Pe de alta parte, 15 dintre cei 19 autori ai atacurilor de la 11 septembrie 2001 sunt originari din Arabia Saudita, o tara condusa conform wahhabismului, versiune rigorista a islamului, insa care in acelasi timp este un aliat strategic al Washingtonului. „Conform unei politici americane aplicate de mult timp, Trump pare sa considere si el statele din Golf drept aliati esentiali”, explica expertul citat.Nici Afganistanul nu se afla pe lista, desi este tara de origine a numerosi teroristi. Decretul liderului de la Casa Alba nu vizeaza statele unde americanii an incheiat „parteneriate stranse cu fortele antiteroriste si exista o structura bine dezvoltata in materie de culegere de informatii”, confirma Anthony Cordesman, membru al Centre for Strategic and International Studies.Arabia Saudita participa de peste un deceniu la actiunile impotriva Al-Qaida si – impreuna cu alte emirate din Golf – la coalitia antijihadista condusa de SUA in Siria si Irak. De altfel, Trump a avut deja o convorbire telefonica cu regele Salman al Arabiei Saudite si cu liderul EAU, seicul Mohammed ben Zayed, pentru a conveni cu acestia asupra continuarii luptei impotriva „terorismului islamist radical”, dupa cum a anuntat Casa Alba.
Citeste si Donald Trump s-a angajat sa elimine terorismul islamist”Dusmanul dusmanului meu este prietenul meu. Din moment ce Arabia Saudita este inamicul Iranului si Iranul este inamicul Israelului, rezulta ca SUA sunt prietene cu Arabia Saudita” – este rationamentul pe care-l face Mathieu Guidere, profesor de geopolitica Orientului Mijlociu. In opinia sa, criteriul avut in vedere de Trump in elaborarea listei cu cele sapte tari este ca acestea intra in categoria asa-numitelor „state esuate”, care sunt incapabile sa-si asigure propria securitate si nici nu coopereaza cu Washingtonul in schimbul de informatii despre cetatenii lor.La acest ultim capitol SUA mizeaza …





