Sefii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) s-au pus pe operatorii economici care nu respecta drepturilor cumparatorilor. Asa ca cei care au incalcat legislatia si au oferit produse neconforme ori nu au respectat contractele incheiate cu beneficiarii au fost sanctionati. Astfel, dupa ce la OJPC Iasi a fost inregistrata o reclamatie referitoare la ranirea unui copil intr-un parc de joaca din incinta Centrului Comercial „Carrefour Felicia”, inspectorii de control au constatat ca echipamentul de agrement, respectiv un tobogan gonflabil, era dezafectat ca urmare a accidentului produs. Din acest motiv, operatorului economic i-a fost aplicata o amenda contraventionala in valoare de 20.000 lei, iar parcul de joaca a fost inchis definitiv. Si inspectorii din cadrul ITPC Bucuresti – Ilfov au facut un control la operatorii economici din complexul comercial Ikea. Pentru deficientele constatate la articolele din cadrul raioanelor de textile, electrice, jucarii si mobilier din lemn, s-a aplicat o amenda de 25.000 lei, dispunandu-se si oprirea temporara de la comercializare a produselor cu deficiente, pana la remedierea acestora.





