Armani, una dintre cele mai mari case de moda din Italia, ar putea infiinta o fabrica de confectii pentru barbati in Bulgaria, in apropierea orasului Pleven, informeaza Mediafax.
Subiectul a fost discutat la o intalnire intre directorul general al Agentiei Bulgare pentru Companii Mici si Mijlocii, Marieta Zaharieva, si reprezentantii companiei din Milano, in timpul unui forum de afaceri organizat de Bulgaria in orasul italian, in cadrul evenimentului „Bulgarian days at Expo 2015”.
Reprezentantii Armani analizeaza o zona din apropierea orasului Pleven, pentru realizarea investitiei, precum si oportunitatea de asigurare a fortei de munca.
Armani este interesata sa solicite finantare in cadrul unor diferite proiecte si programe de specializare a personalului, in speranta ca va beneficia de sprijin din partea statului bulgar.
Zaharieva a propus la randul ei ca personalul sa fie trimis in Italia la specializare.
Armani vrea sa solicite finantare in cadrul Programului Operational pentru Inovatie si Competitivitate, pentru echipamente si tehnologie destinate fabricii.
Italia este o piata si un partener important al Bulgariei, iar cooperarea dintre cele doua tari este in crestere, iar acest fapt este demonstrat de participarea la forumul de afaceri a peste 200 de companii italiene, se arata intr-un comunicat al agentiei.
Companiile italiene sunt interesate de extinderea activitatilor in Bulgaria in domenii ca productia de componente auto, concesiuni in porturi si aerroporturi si modernizarea infrastructurii feroviare.
Zaharieva a identificat sectoare in care poate creste cooperarea dintre cele doua tari, …





