Bucuresti, 23 iunie 2006 – Ram Global Group a inceput vanzarile la proiectul Casablanca Residence, care cuprinde 7 cladiri a cate 18 etaje. Localizat in Titan, proiectul totalizeaza 1260 de apartamente, dintre care cele mai cautate sunt cele de la ultimul etaj. Potrivit reprezentantilor Ram Global, acest fapt se datoreaza panoramei spectaculoase, masurilor de siguranta respectate si preturilor accesibile.
Casablanca Residence asigura facilitati suplimentare pentru confortul viitorilor locatari: fiecare cladire este dotata cu 4 lifturi de mare viteza, dintre care 2 sunt conectate in permanenta la un generator separat de curent si le permite functionarea si in caz de urgenta. Locurile de parcare sunt distribuite preponderent in parcarea supraterana – pentru ca fundatia sa fie cat mai solida. Cladirile au structura monolit, cu o singura scara.
In ce priveste siguranta constuctiei, arhitectul proiectului, Lorin Niculae, declara: „Turnurile au fost proiectate la cele mai inalte standarde seismice, in conformitate cu normativele in vigoare. Au fost prevazute fundatii speciale (piloti, barete), pereti structurali si placi beton armat. Sistemul constructiv ales foloseste diafragme de beton armat si este cel mai sigur in caz de seism, asigurand deplasari orizontale minime. ”
Dezvoltarea pe inaltime a lasat loc pentru o zona verde de 12.000 mp: o treime din spatiul complexului va lua forma unui parc de dimensiunile unui stadion. De asemenea, in interiorului complexului se vor mai gasi 2 gradinite pentru copii si 7 sali de fitness: cate una in fiecare cladire. Casablanca Residence ofera studiouri duble, apartamente cu 2 si 3 camere, precum si unitati de tip penthouse. Proiectul va fi livrat incepand cu 2010.
Atena Tiplic, Project Manager in cadrul Colliers International, agentul exclusiv al proiectului, este de parere ca interesul pentru proiect este dat de faptul ca romanii incep sa-si doreasca apartamente la etajele superioare datorita panoramei spectaculoase pe care o ofera si nivelului scazut de poluare fonica si atmosferica. Pentru a oferi cat mai multor bucuresteni ocazia de a avea o astfel de panorama, Ram Global Group ofera in aceasta perioada un discount care face ca apartamentele de la nivelele superioare sa fie la fel de accesibile ca restul.
Ram Global Group activeaza pe piata din Romania din 1996 si insumeaza 30 de ani de experienta internationala, in proiecte rezidentiale si comerciale in Canada, Europa si Israel. Pana in acest moment, grupul a investit mai mult de 160 milioane de euro in proiecte rezidentiale si cladiri de birouri in Bucuresti si Ploiesti.
Pentru mai multe detalii va rugam vizitati www.casablancaresidence.ro





