Cat costa brazii in pietele din Romania, la doar cateva zile pana la Craciun

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

In piete si magazine, brazii se vand la preturi variate, insa, pe langa aceste oferte, pe site-uri au aparut anunturi prin care diverse persoane isi scot la vanzare chiar bradul crescut in curte. Multi oameni insa aleg sa cumpere, cu 2-3 lei, doar o crenguta, „de miros”.

Potrivit unei analize de piata, realizata de Mediafax, brazii de Craciun pornesc de la 20 de lei si pot ajunge chiar si la 3.000 de lei.
ARAD
In Arad, preturile brazilor vanduti in piete sunt mai mici decat in anii anteriori. Astfel, un brad de aproximativ un metru inaltime poate fi cumparat si cu 30 de lei, in timp ce anul trecut pretul pornea de la 50 de lei. Un brad de doi metri costa intre 100 si 250 de lei, in functie de coroana.
Pomii adusi din Germania, Danemarca sau Olanda sunt mai scumpi, pretul ajungand la 400-500 de lei.
Marile magazine care au de vanzare brazi naturali au preturi similare celorpiete, fiind, de asemenea, mai mici decat in alti ani.
Preturile la brazii artificiali sunt cuprinse intre 180 si 350 de lei pentru cei de 2,10 metri, in functie de calitate.
IASI
In pietele din Iasi, brazii sunt scosi la vanzare la preturi cuprinse intre 40 si 500 de lei, cei mai scumpi fiind cei care depasesc inaltimea de patru metri.
Brazii comercializati la Iasi provin atat din productia interna, fiind valorificati prin Directia Silvica, cat si din import, mai ales din Danemarca.
Cei mai scumpi brazi sunt comercializati in piata centrala a orasului, unde pretul ajunge si la 500 de lei, in cazul brazilor cu inaltimea de peste patru metri.
„Vanzarea merge cam ca anul trecut, adica nu foarte grozav. Oamenii vin si se uita, dar putini cumpara, lumea se asteapta sa mai scada pretul in ajunul Craciunului”, a spus un comerciant din piata centrala a Iasiului.
In pietele din cartiere, brazii sunt mai ieftini, preturile variind intre 40 si 250 de lei.
Din cauza veniturilor reduse, unii oameni prefera sa cumpere doar crengute de brad, la trei lei bucata. „Pai de unde sa dau eu doua milioane pentru un brad? Am luat o crenguta, pun cateva luminite si asa fac sarbatorile”, a spus o femeie din Iasi, aflata la cumparaturi in piata Nicolina.
In supermarket-urile din Iasi, un brad de 1,3 metri costa 30 de lei, in timp ce un molid argintiu in ghiveci – 50 de lei, cei mai scumpi fiind brazii din import, al caror pret ajunge la cateva sute de lei.
PRAHOVA
In judetul Prahova, brazii se vand in piete, in magazinele de bricolaj si in parcarile unor supermarketuri, la preturi incepand de la 50 de lei.
La Ploiesti, vanzatorii de brazi isi expun marfa in marile piete din oras, iar pretul porneste de la 50 de lei si ajunge pana la 200 de lei, in functie de inaltime. De asemenea, magazinele de bricolaj au in oferta brazi din import. In unul dintre aceste magazine se gasesc brazi la pretul de 79 de lei, dar si molizi la preturi sub 50 de lei.
Cei care vor un brad in ghiveci pot cumpara tot din magazinele de bricolaj, la preturi ce ajung si la 300 de lei.
Brazi se vand si in parcarile unor supermarketuri, la preturi de 80-90 de lei.
Cei care au vrut sa cumpere un brad romanesc au mers la ocoalele silvice, unde pretul a fost putin peste 40 de lei, insa stocurile s-au epuizat inca de saptamana trecuta, au declarat reprezentanti ai Directiei Silvice Prahova.
SIBIU
La Sibiu, pretul brazilor variaza, in functie de marime si tara de provenienta, intre 29,99 si 250 de lei.
Cu 29,99 de lei cei interesati pot cumpara, dintr-un magazin de bricolaj, un brad care are intre 100 si 130 de centimetri. Acelasi magazin vinde si brazi mai mari, pretul acestora fiind cuprins intre 49,98 de lei pentru un brad inalt de 140-170 de centimetri si 124,89 de lei pentru un brad cu o inaltime cuprinsa intre 220 si 250 de centimetri.
Un alt magazin de bricolaj vinde brazi la preturi cuprinse intre 49,90 si 129 de lei, pornind de la cei de 130-160 de centimetri si ajungand la cei de doi metri si jumatate. In plus, acelasi magazin vinde molizi la pretul de 42,90 de lei.
Brazii vanduti de cele doua magazine de bricolaj sunt din Normandia.
Tot brazii de import sunt majoritari si in pietele din oras. In cea mai mare dintre acestea, Piata Cibin, se vand, in general, brazi din Germania la preturi cuprinse intre 100 si 200 de lei. Avantajul in piata este ca vanzatorii se arata dispusi sa negocieze pretul.
Brazii romanesti costa intre 70 si 150 de lei si sunt adusi din alte judete ale tarii, pentru ca Directia Silvica din Sibiu a anuntat ca nu scoate brazi pe piata, pentru al treilea an consecutiv. „Pomii care se recoltau pentru comercializare faceau parte din regenerarile naturale de sub masiv, fiind crescuti printre ceilalti arbori maturi, in amestec, brad cu fag. La ora actuala, cei existenti sunt de dimensiuni mici si abia in doi-trei ani vor ajunge la dimensiunile corespunzatoare pentru a putea fi recoltati”, a declarat Gheorghe Soare, purtatorul de cuvant al Directiei Silvice Sibiu.
Tot brazi de import vand, in piata, comerciantii de flori. Acestia au adus din Olanda brazi inalti, cu coroana simetrica, pe care ii vand cu preturi cuprinse intre 100 si 250 de lei.
Se vinde, de asemenea, cetina de brad pentru cei care nu-si doresc neaparat brazi mari. Pretul unui bradut din cetina este cuprins intre 15 si 50 de lei, in functie de marime si de tara de provenienta a pomului din care a fost taiata cetina – Olanda, Germania sau Romania.
In piete, comerciantii se plang ca nu au inca vanzare, dar se asteapta ca numarul cumparatorilor sa creasca saptamana viitoare.
CONSTANTA
La Constanta, pretul brazilor naturali variaza intre 30 si 200 de lei, ei putand fi achizitionati din principalele piete din municipiu sau de la mall-uri.
In Piata Tomis III, un brad poate fi cumparat si cu 50 de lei, insa, in functie de inaltime, de cat este de bogat, poate ajunge la 120 de lei, 140 de lei, 180 de lei sau chiar 200 de lei. Comerciantii spun ca vanzarile merg bine, dar se asteapta sa creasca in apropierea Craciunului. Tot in Piata Tomis III se pot cumpara coronite din brad, pretul acestora plecand de la 10 lei si ajungand la 25 de lei.
La intrarea intr-un mall din Constanta a fost amenajat un targ al brazilor de Craciun. Aici, cel mai ieftin brad costa 70 de lei, dar preturile ajung si la 150 de lei. Si aici pot fi cumparate crengi de brad, cele mai mari costand 15 lei, iar cele mai mici – 10 lei. Vanzatorii spun ca, deocamdata, merge mai bine vanzarea brazilor decat a crengutelor, dar ca, de regula, acestea din urma sunt cumparate cu o zi, doua inainte de Craciun. Tot aici pot fi achizitionate suporturi de brad, la pretul de 25 de lei.
Brazii pot fi cumparati si de la mall-urile de la iesirea din municipiul Constanta. Astfel, unul dintre mall-uri ofera pomi de Craciun la pretul de 30 de lei, insa cu o inaltime maxima de 130 de centimetri. Pe masura ce brazii sunt mai mari, preturile cresc, ajungand sa coste 50 de lei pentru o inaltime de maxim 170 de centimetri si 60 de lei pentru cel care ajunge la doi metri.
La un alt mall exista doua tipuri de pomi de Craciun. Cei pana in 175 de centimetri costa 80 de lei, iar cei care pot ajunge la 200 de centimetri – 100 de lei. Cei care achizitioneaza un brad de la acest mall il pot aduce in ianuarie tot aici, urmand sa primeasca un cupon de cumparaturi de 20 de lei, valabil la anumite produse.
In mall-uri pot fi gasiti si brazi artificiali, la preturi intre 40 si peste 300 de lei.
BUCURESTI
In piete, brazii costa intre 30 de lei si peste 200 de lei.
Totusi, un brad de patru-cinci metri inaltime costa intre 1.200 si 3.000 de lei, in functie de provenienta sau coroana.
Vanzatorii ofera brazi adusi din tarile nordice, insa cumparatorii asteapta ca preturile sa mai scada. La unele supermarketuri se vand brazi in ghiveci, la 75 de lei, si molizi in ghiveci, la 45 de lei.
Cei care doresc un brad natural, cu sau fara radacina, direct de la producator, pot merge in Voluntari, la cativa kilometri de Bucuresti, pentru a alege unul din cei 10.000 de pomi de iarna (brazi, molizi, pini). Aici, un brad cu radacini costa in jur de 85 de lei (pret fara TVA), avand o inaltime intre 1,5 si 2,5 metri, iar unul fara radacini costa 50-70 de lei (pret fara TVA), in functie de …

spot_img