Astfel, Facebook a depasit companii vechi din domeniul tehnologiei, cum ar fi IBM, Intel si Oracle. Totodata, reteaua sociala a intrecut Coca Cola, Toyota sau Bank of America, in urma cresterii valorii actiunilor cu 0,8% luni, informeaza Mediafax.
De la momentul listarii, actiunile Facebook au crescut cu 104%, de la valoarea de 38 dolari pana la 77,89 dolari in prezent, ceea ce inseamna ca 100 de dolari investiti in momentul initial ar fi devenit in prezent 204 dolari in buzunarul investitorului.
La mai putin de doi ani si jumatate de la listarea pe bursa din februarie 2012, capitalizarea de piata a Facebook a ajuns la 200,9 miliarde de dolari, adica jumatate din valoarea competitorului Google din prezent, 400,4 miliarde de dolari.
Prin comparatie, capitalizarea Google a atins nivelul de 200 de miliarde de dolari in octombrie 2007, dupa oferta publica initiala din 2004, dar a scazut rapid, odata cu intreaga piata, in 2008. In decembrie 2009, Google a depasit din nou pragul de 200 de miliarde de dolari, iar din 2012 pana in prezent, valoarea companiei a crescut cu peste 75%.
Cele doua companii concureaza pe piata publicitatii online si lupta pentru suprematia pe internet prin aplicatiile si serviciile oferite.
Nivelul record al capitalizarii Facebook a fost inregistrat dupa ce compania a anuntat ca serviciul video pe care il ofera utilizatorilor este tot mai accesat, ceea ce deschide calea catre o noua forma de publicitate contra cost, care ar creste veniturile companiei.
Compania detinuta de Mark Zuckerberg a cheltuit miliarde de dolari pentru a cumpara start-up-urile care amenintau pozitia Facebook in social media, inclusiv Instagram si WhatsApp …





