Anul electoral 2016 aduce noi riscuri la adresa stabilitatii macroeconomice a Romaniei, atrage atentia guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. O posibila recesiune a economiei romanesti are o probabilitate de peste 50%, potrivit Raportului asupra stabilitatii, prezentat de seful Bancii Centrale.
Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a lansat, joi, mai multe avertismente clare la adresa Guvernului Ciolos si Parlamentului,?in cadrul Raportului privind stabilitatea financiara.
Printre cele mai serioase avertismente este cel privind o posibila recesiune, potrivit Hotnews.ro, a carei probabilitate depaseste 50%, in cazul depasirii tintei de deficit, in conditiile unei datorii publice la limita pragului de alerta. Printre avertismentele lansate de Isarescu, se numara si urmatoarele:
– Intrucat anul 2016 este un an electoral, probabilitatea de a aparea initiative similare darii in plata sau conversiei creditelor este ridicata.
In ultimele 6 luni s-au intensificat initiativele legislative care isi propun sa reglementeze domeniul financiar-bancar prin interventia retroactiva in contractele incheiate intre banci si clienti.
Legea privind darea in plata este cea mai cunoscuta initiativa de acest gen; dupa aprobarea ei de catre Parlament in decembrie 2015, a fost trimisa spre reexaminare de catre Presedintie si se afla in dezbatere la Camera Deputatilor.
In forma adoptata initial, aceasta lege creeaza risc sistemic, spune Isarescu, reduce disciplina la plata, induce hazard moral pentru ca nu distinge intre cei care nu mai vor sa plateasca si cei care nu mai pot sa plateasca, limiteaza accesul la creditare pentru populatia tanara si pentru cei cu venituri reduse.
– Deficitul bugetar se va apropia de 4% din PIB in anul 2017, ceea ce va determina reintrarea Romaniei in procedura de deficit excesiv
Riscul de revenire pe plan intern la politici fiscale prociclice este in crestere, el materializandu-se deja partial prin adoptarea bugetului pentru anul 2016 cu un deficit de 3% din PIB, de peste doua ori mai mare decat cel realizat in anul 2015, semnalizand inversarea tendintei de consolidare fiscala din perioada 2010-2015.
Un deficit bugetar care depaseste 1,5% din PIB va avea drept consecinta depasirea pragului de alerta al datoriei publice in urmatorii trei ani, iar probabilitatea de a inregistra o incetinire a cresterii economice sau chiar o recesiune depaseste 50%.
– Stimulati alte motoare de crestere, nu consumul!
Avansul economiei a fost important, dar s-a datorat in special majorarii consumului, pe fondul cresterii veniturilor salariale. Aceste dinamici pot semnala un risc al revenirii la un model de crestere economica bazat preponderent pe consum, scrie sursa citata.
Datele provizorii indica pentru anul 2015 o crestere de 3,7%, preprezentand una dintre cele mai mari rate la nivel european. In lipsa unor politici economice care sa asigure o crestere economica sustenabila, riscul unei supraincalziri a economiei devine important.
Mugur Isarescu: E pentru prima oara cand BNR identifica un risc sistemic …





