De Craciun preturile la energie electrica in Germania ar putea sa coboare la un nivel apropiat de zero, si chiar sa treaca in zona negativa, pe masura ce cresterea productiei de energie electrica generata de turbinele eoliene se combina cu o cerere scazuta de energie datorita temperaturilor neobisnuit de ridicate pentru luna decembrie, informeaza Bloomberg.
Preturile negative inseamna ca producatorii sunt cei care ii platesc pe consumatori sa ia energie electrica din retea. Compania de consultanta energetica Markedskraft Deutschland GmbH estimeaza ca preturile la energie ar putea cobori sub nivelul zero timp de cateva ore si chiar zile intregi in timpul sarbatorilor, daca companiile de utilitati nu vor inchide centralele pe baza de gaze si carbune in momentul in care creste productia de energie eoliana.
Germania s-a confruntat si in alti ani cu situatii in care preturile la electricitate au coborat in zona negativa. Potrivit datelor furnizate de European Power Exchange, in ziua de 24 decembrie 2012 pretul la energia electrica pentru ziua urmatoare a coborat pana la minus 56,87 euro pentru un megawat ora si la fel s-a intamplat si in ziua de Craciun din 2013.
Presiunile asupra preturilor la electricitate in Germania, cea mai mare piata de energie din regiune, ar urma sa fie si mai mari in acest an in conditiile in care estimarile Ministerului Economiei si ale grupului de lobby BDEW arata ca electricitatea din surse regenerabile va acoperi o treime din necesarul brut de electricitate, in crestere fata de 20% in 2014.
Pentru ziua de Craciun din acest an productia …





