Integrarea imigrantílor musulmani nu poate incepe decat cu copii acestora, parintii fiind condamnati la marginalizare. Islamistii care vin in Europa sunt greu de sedus de opulenta occidentala sau de votul universal. Musulmanul nu intelege demersul europeanului de a-si ascunde identitatea, fiindca pentru el comportamentul social, economic, cultural chiar politic deriva din religie si Coran, exprima?doi specialisti in problema islamului.
Venirea unui milion de imigranti musulmani pe batranul continent si proasta gestionare a acestei crize vine sa confirme faptul ca „Occidentul se afla in stare de razboi cu musulmanii, cu Islamul, un conflict teribil, inceput in 622 (anul in care profetul Mahomed ajunge la Medina – n.r.). In acest prim deceniu al secolului al XXI-lea, nu-i zi in care sa nu se vorbeasca despre atentate comise de cei pe care ii numim integristi sau islamisti si care sunt de fapt musulmani care ucid in virtutea a ceea ce considera a fi drepturile, traditiile si credinta lor. Europenii si americanii au ocupat cel putin doua natiuni musulmane: Afganistan si Irak. Sub acoperirea ONU si a NATO, au anjagat forte in Liban, Cecenia si Kosovo si au instalat baze militare in diverse tari. Ameninta Iranul si Siria si intervin aproape peste tot. Si totusi, in toate discursurile oficiale, in media, opinia publica nu inceteaza sa proclame respect fata de religia si lumea islamica. Aceasta coabitare, aceste relatii pasnice disimuleaza o alta realitate: oameni pe care nu mai indraznm sa ii numim crestini sunt in conflict cu oameni care se numesc musulmani”, scrie in prefata cartii sale „Istoria razboiului dintre Islam si crestinatate”, Jean-Paul Roux, specialist in cultura islamica, fost 13 ani director al Centrului National Francez pentru cercetare stiintifica (cea mai mare organizatie stiintifica guvernamentala) si profesor de arta islamica la Ecole du Louvre.
Cat de deschis mai e Occidentul?
La randul sau, filosoful si profesorul Giovanni Sartori, care a predat la universitati prestigioase precum Stanford, Yale sau Harvard, se intreaba cat de deschisa mai poate fi societatea occidentala si daca liderii politici de la Bruxelles inteleg ca aceasta elasticitate culturala europeana nu poate fi intinsa la nesfarsit. Populatia Europei pare sa inteleaga ca s-a ajuns in acest punct, iar rezultatele se vad: manifestatii de strada, unele pasnice, altele cu accente xenofobe, iar – in plan politic – cu ascensiunea dreptei care propune programe radicale impotriva imigratiei. a”Deschiderea societatíi Occidentale este, in prezent, pusa la grea incercare , fie de revendicari multiculturale interne, fie de masiva presiune a fluxului de migratie externa”, scrie Giovanni Sartori in cartea sa a”Ce ne facem cu strainii”.
Romania libera a ales sa dezbata azi exact aceasta tema, particularzand-o la migratia musulmana – deoarece este prioritatea numarul unu a Europei. Am ales sa o facem prin intermediul a doi autori lucizi, care au studiat indelung aceasta chestiune a convietuirii cu strainul. Amandoi si-au scris cartile cu cativa ani inainte, deci nu ii putem banui ca au mintea infierbantata de evenimentele acestor zile.
Islam: dreptul ramane impregnat de religie
Giovanni Sartori nu crede ca Europa va ramane fara reactie si afirma ca limitele tolerantei Occidentale sunt determinate de trei variabile. In primul rand, gazda trebuie sa explice celui care vine in patria lui de ce un lucru este considerat intolerabil (nu ascunzandu-l de ochii acestuia cum pare ca fac politicienii europeni, dar nici impunandu-l ca o dogma). Apoi, e nevoie de respectarea principiului a”de a nu face rau celuilalt” si in fine de a”reciprocitate” (toleranta si respectul unuia” fata de celalalt). Are o societate nevoie de straini? Fara indoiala, raspunde ganditorul italian: a”Strainii aduc acele identitati diferite care o determina pe a noastra. Un „noi” care nu este circumscris de un „ei”, este de neconceput”. Asta arata, iarasi, ca politica oficiala a Europei e eronata. Asa cum musulmanii nu trebui absorbiti si dezintegrati in Europa, la fel nici europenii nu trebuie sa isi ascunda elementele identitare, indiferent ca sunt de natura culturala sau religioasa. De altfel, musulmanul nici nu ar intelege acest demers al europeanului de a-si ascunde identitatea, fiindca pentru el comportamentul social, economic, cultural chiar politic deriva din religie si din Coran. In lumea musulmana nu exista aceasta separatie intre religie si laicitate si, de aceea, musulmanul nici nu ne-o cere si nici nu o intelege atunci cand ne-o manifestam pentru a-i proteja sensibilitatile culturale, afirma profesorul. a”Preexistenta civilizatíei romane a facut ca Occidentul sa nu aiba un drept derivat din scrierile sfinte. Fapt este ca, astazi, ca si cu veacuri in urma, crestinismul se altoieste pe un mai amplu teren laic, care il delimiteaza si imprejmuieste, separand lucrurile care sunt ale lui Dumnezeu de lucrurile care nu sunt ale lui Dumnezeu”, explica Sartori. Filosoful arata diferenta culturala de esenta fata de musulmani: a”Pentru Islam, totul este al lui Dumnezeu. In timp ce in Occident dreptul este autonom, pe pamantul Islamului el se naste si ramane impregnat de religie”.
Dante il plaseza pe Mahomed in fundul infernului
Problema nu este una doar de natura filosofica, ci si istorica si geografica. a”Aparuta in secolul al VII-lea, cand alte religii delimitau parti importante ale lumii, islamismul s-a format pe teritorii care au fost candva mazdeene sau budhiste, precum Iranul si India, dar si pe teritorii crestine precum Asia Mica, Siria si Palestina, Egiptul si Nubia, Africa de Nord, teritorii a caror populatie s-a convertit fie in totalitate, fie in mare parte. Lumea crestina, cea anterioara secolului al VI-lea nu se putea constitui pe pamant musulman, iar recrestinarea nu a reusit decat pe trei teritorii: in Sicilia, Spania si in Crimeea”, explica, pe de alta parte, profesorul Jean-Paul Roux.
Crestinii si musulmanii s-au confruntat pe un camp de batalie vast: Asia Mica si Spania, Balcanii si Europa Centrala, dar si in Marea Mediterana, unde conflictele au incetat arareori. Punctual s-au infruntat in Egipt, Etiopia India, Iran, Afgansitan, toate reprezentand momente ale a”razboiului islamului cu crestinatatea si civilizatia post-crestinatatea. Ambitia comuna a celor doua religii de a-i atrage pe toti oamenii poarta in ea germenii unui conflict care nu putea sa ramana la nivelul controversei si care trebuia sa izbucneasca in confruntari militare cu atat mai mult cu cat credinciosii erau, geografic, vecini”. In istorie lucrurile nu s-au facut la indemnul celor care au fondat religiile. Isus predica iubirea. Mahomed vorbeste adesea de razboi. a”In realitatea, crestinismul a recurs adesea la razboi religios, la intoleranta si persecutie, in timp ce islamul s-a raspandit prin apostolat, mai mult prin atragere decat prin constrangere”, afirma profesorul Paul Roux. In istorie nu a fost vorba de integrare, ci de cucerire pana la ultima picatura: a”In general, islamul s-a multumit sa aiba cel mai desavarsit dispret fata de celelalte religii. Uneori a traversat chiar perioade de ura, mai ales impotriva crestinilor. Convinsa ca este detinatoarea adevarului, lumea crestina nu a ezitat sa vada in islam doar o erezie ca atatea altele, o inventie grosolana a unui fals profeta?? …
