de Manciu Andi Publicat la: 26.01.2013 18:25 Ultima actualizare: 26.01.2013 18:49
Mediafax Foto//Alexandru Solomon
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sambata, ca liberalii nu pot fi de acord cu propunerile sefului statului in ceea ce priveste numirea procurorilor sefi, mentionand ca respinge orice idee de negociere politica a acestor functii.
„Discutia despre negocieri intre partide, intre actori politici, intre institutii politice privitoare la numirea celor doi procurori sunt, dupa parerea mea, in afara si acestor principii si a reglementarilor legale. Nu avem ce negocia in aceasta privinta nici noi, ca lideri de partide, nici noi sau eu, in ce ma priveste, ca presedinte al Senatului, presedintii Camerelor, primul-ministru. (…) Ca presedinte al Partidului National Liberal, copresedinte al Uniunii Social Liberale, presedinte al Senatului, nu am avut si nu am ce negocia, nici cu persedintele Romaniei, nici cu altcineva. Nu am exercitat, nici eu, nici vreo alta persoana din Partidul National Liberal, niciodata, vreo influenta, cu atat mai putin vreo presiune. N-am facut nicio sugestie ministrului Justitiei. Cred ca ministrul Justitiei, imputernicit de Constitutie si de lege, in aceasta privinta, intarit de experienta si calitatea sa profesionala, stie mai bine decat mine, decat partidul, decat partidele, pe cine si cum sa propuna”, a declarat presedintele PNL.
In ceea ce priveste modificarea actualului mecanism de numire a procurorilor sefi, Antonescu a precizat ca PNL nu sustine aceasta propunere.
„Aceste lucruri nu se pot schimba peste noapte, legea in vigoare trebuie respectata ca orice lege, ca nu putem ca atunci cand ii convine domniei sale sa schimbam intelesul unor articole din Constitutie – cu asta ne-am obisnuit – sau sa ignoram articole explicite ale legii. Nu putem fi asadar de acord cu ideea ca am putea sa negociem procurorii „unul mie, unul tie”, nu putem fi de acord cu ideea ca legea este ignorata si CSM face propuneri pe care le avizeaza ministrul Justitiei, cum inteleg ca ar vrea acuma sa schimbe mecanismul Traian Basescu. Avem o lege, avem o intelegere de principiu cu institutiile europene care adauga sau dezvolta la aceasta lege, neputand sa o exceada sau sa o infirme si cred ca lucrurile se rezolva principial corect astfel”, a adaugat Antonescu.
El a precizat ca, in perspectiva modificarii Constitutiei, va trebui sa existe o dezbatere ampla in ceea ce priveste statutul judecatorilor si al procurorilor, pentru a se clarifica raporturile dintre acesti magistrati.
„Ideea ca judecatorul este mai sus de parti si ca procurorul este parte imi e draga, pentru ca imi e draga ca liberal ideea ca in justitie cel putin statul este parte (…) Ăsta este un principiu fundamental liberal „statul vs. cetateanul cutare”, a explicat presedintele PNL.
Presedintele Traian Basescu a declarat ca propune, ca solutie de deblocare a impasului in desemnarea procurorului general si a procurorului-sef al DNA, selectarea acestora de catre CSM si acceptarea persoanelor rezultate fara rezerve de catre Ministerul Justitiei si Presedintie. Basescu a aratat ca aceasta solutie poate fi functionala daca Guvernul si ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, se vor pune de acord cu el sa accepte din start cele doua persoane selectate de CSM si sa deruleze apoi rapid procedura de …