Se vorbeste adesea despre situatii speciale, atipice, in termeni de lipsuri la nivel de invatamant de masa: lipsa profesorilor de sprijin, a personalului pregatit, a tolerantei si asa mai departe. Este un subiect care ar umple pagina de indata cu cate ne-ar mai trebui, insa va propun sa vorbim acum in termeni de „plusa”. Ce putem obtine? Ce putem invata?
La prima vedere, integrarea copiilor atipici in invatamantul de masa – si scriu „atipica” in loc de „speciala” cu un scop pe care il voi detalia mai tarziu – pare a fi o problema numai a parintilor acestor copii sau a sistemului. De ce ar fi interesat parintele unui copil tipic de aceasta situatie?
Pentru ca intalnirea cu o situatie diferita, neobisnuita mie, ma ajuta sa ma cunosc: sa imi cunosc limitele. Si daca eu imi dau seama de lucrul acesta, imi e mai usor sa-i transmit si copilului meu aceasta perspectiva. Orice intalnire ne ofera o oglinda, o lectie de viata.
Scoala e un cadru in care copilul meu dobandeste noi cunostinte, dar mai ales e un cadru in care se oglindeste in mod diferit, in care cunoaste oameni diferiti si comportamente diverse. Cu cat oferta aceasta de diferente este mai variata, cu atat lumea interioara a copilului meu devine mai bogata. Un copil investeste un efort mai mare sa obtina un rezultat la olimpiada. Alt copil investeste efort sa se incheie la sireturi si sa ajunga la scoala. Niciunul nu este bun sau rau: au capacitati diferite si au nevoie de o sustinere personalizata. Unul are sanse sa devina un adult de succes – raportat la societate -, celalalt este candidat la „a-si castiga singur o painea”, dar fiecare are dreptul de a fi insotit catre a deveni autonom si respectat de catre el insusi si de catre cei din jur.
O scoala pentru fiecare azi, o societate mai bogata maine
Daca azi sprijinim impreuna oricare copil sa mearga la scoala printre ceilalti copii, in viitor vom avea mai putini asistati social si mai multi oameni integrati.
De ce am spus „atipica” in loc de „speciala”? M-am intrebat si eu lucrul acesta dupa ce, luata de val, foloseam expresia „copii cu nevoi specialea”, iar mama unei fetite, care s-a simtit tratata ostil la scoala, mi-a spus ca e foarte revoltata ca aude „speciala” in loc de „atipica”. Si m-am intrebat de ce? In momentul in care spunem „speciala” deja ne gandim ca e nevoie de un tratament diferentiat, de un comportament special, de ceva privilegiat sau care necesita un comportament aparte.
Cand spun „atipica” ma gandesc ca nu este tipic. Tipic raportat la ce? Raportat la mine si la …
Ce putem invata de la un copil atipic? Integrarea copiilor cu cerinte educationale speciale
