Romanii plateau acum o luna, pentru un pachet de unt de 200 g, echivalentul a sapte franzele. Dupa ce preturile au inceput sa creasca, acelasi pachet, cu 80% grasime, costa cat 13 paini.
Cele mai mari scumpiri ar urma sa fie insa la gaze si energia electrica, cu pana la 20%. Tendinta s-a simtit inca din octombrie, cand au crescut preturile si la oua, carne, fructe si legume, unde scumpirea a fost de peste 4%.
Cifrele din statistici au fost apoi depasite de realitatea lunii noiembrie, cand oul, de exemplu, si-a dublat pretul, ajungand sa coste un leu. Mai mult, BNR estimeaza scumpiri mai mari anul viitor. Prognoza de inflatie ar ajunge la 3,2% in anul 2018. Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, a declarat pentru „Romania liberaa” ca inflatia ar putea ajunge la mijlocul anului 2018 chiar la peste 4%.
De asemenea, Comisia Europeana prevede cresteri de preturi, in anii 2018 si 2019, precum si adancirea deficitului bugetar pana la 3,9%, respectiv 4,1%, mult peste limita de 3% admisa in UE, potrivit prognozei de toamna. Care sunt cauzele?
Deocamdata, se manifesta factorul conjunctural
Cinci factori conjuncturali interni care influenteaza preturile au fost enumerati de catre profesorul de economie Mircea Cosea pentru „Romania liberaa”. Unul este reprezentat chiar de catre presiunile psihologice asupra preturilor, determinate de „lipsa de predictibilitate, de siguranta, de haosul acesta care s-a creat acum, si politic, si economic”.? „Comertul, adica distributia, ridica preturile ca sa-si asigure un risc viitor, previzibil. Introduce in pret elemente suplimentare de cost. Preturile care au crescut acum nu se explica altfel. Efectul supraaccizei la benzina inca nu a aparut, mai trebuie sa treaca o perioada”, a explicat universitarul.
Un alt factor se refera la cresterea pretului combustibilului.?”Din 23 august, incontinuu, pretul motorinei a crescut. Nu a scazut absolut deloc”, a declarat directorul parcului auto al unui mare distribuitor de bunuri de larg consum, care a dorit sa-si pastreze anonimatul. „Pe 23 august, era 4,60 lei, iar acum este 5,60 lei litrul de motorina”, a aratat acesta. Asadar, in doar trei luni, pretul litrului de motorina a crescut cu aproape un leu.
Care este insa impactul in pretul de cost pentru un mare detinator de vehicule, ce ruleaza zilnic in transporturi de marfa? „Cand ai peste 1.000 de masini, care circula in jur de patru milioane de kilometri lunar, impactul este monumental”, a explicat managerul citat anterior.
70 de milioane de euro lunar este impactul cresterii pretului motorinei, la mia de masini, pentru un mare transportator de bunuri de larg consum.
„Romania libera” a facut calculele. La un consum mediu de 8 l/100 km, pentru 1.000 de masini, cu patru milioane de kilometri rulati lunar, la 1 leu cresterea pretului motorinei, rezulta un impact astronomic de 0,32 miliarde de lei in plus. Aceasta inseamna aproape 70 de milioane de euro lunar. Evident, acesti bani cheltuiti in plus de un trans-portator se duc in preturile marfurilor transportate, care se scumpesc.
Marile cresteri vor urma de-abia anul viitor
„Orice fel de crestere iti destabilizeaza bugetul. Alaturi de aceste lucruri, mai apare inflatia, care are si ea un impact major. Cresterea ROBOR are si ea impact major. Cresterea salariului brut va avea si ea un impact financiar. Calculele pe utilitati de asemenea”, a declarat pentru „Romania liberaa” -Sorin Minea, presedintele Romalimenta.
Care va fi mecanismul cresterilor? „Noi facem un calcul si apoi aparem cu preturile noi, apoi le vom -comunica celor carora vindem undeva in lunile decembrie – ianuarie”, a mentionat Sorin Minea. De …





