Fernande Grudet, sau Madame Claude, cum a fost cunoscuta cea care a domnit peste cea mai celebra retea de prostitutie de lux din Franta, s-a stins din viata la Nice, la varsta de 92 de ani.
Printre figurile noptilor pariziene, Madame Claude ramane o? institutie, o legenda, numele ei fiind deja o marca. In anii „60-„70 era vedeta cronicilor de scandal cu reteaua ei de call-girls cinci stele care facea sa tremure Republica, scrie Le Point. Oameni politici, artisti, industriasi, mari nume si mari bogatasi, toti au recurs la serviciile sale. Dar batrana doamna, foarte demna, a luat cu ea toate secretele. Faimosul ei carnet negru ascunde inca numeroase mistere. S-a stins intr-un spital din Nice. Protejata de mai-marii lumii, pentru care isi educa fetele, Madame a avut de-a face cu justitia si Fiscul. De peste doua decenii traia retrasa la Nice, in sudul Frantei, unde scriitorul american William Stadiem a reusit sa aiba o ultima intrevedere cu ea acum doi ani. In multe locuri, pronuntarea numelui ei provoaca un interes imediat: „O cunoasteti? Exista?”. De la Stadiem aflam ca John Kennedy, despre care se stie ca frecventa saloanele libertine, i-a cerut Madamei Claude o „fata” care sa fie o sosie a? sotiei sale, Jackie. Dar mai „fierbinte”. Despre unele capete incoronate, aflam ca sahul Iranului isi achita in mod regulat datoriile cu bijuterii. Dezvaluiri inedite privind prezenta in celebrele ei saloane a lui Muammar Ghadafi, Marlon Brando, Rex Harrison, Gianni Agnelli sau Marc Chagall, care frecventa casa pentru a realiza portrete si nuduri. Si, potrivit lui William Stadiem, cuplul Onassis-Maria Callas.
Celebritatile saloanelor
In 1960, a devenit cunoscuta drept cea mai exclusivista Madame din lume, a carei clientela i-a inclus pe John Kennedy, De Gaulle, Onassis, sahul Iranului sau Giovanni Agnelli (fostul patron al Fiat). Reteaua ei, prin care au trecut peste 500 de tinere – manechine, dansatoare sau cantarete – avea printre clienti oameni politici, bancheri, editori, industriasi, artisti. Din 20 de fete care doreau sa intre in celebrele sale saloane, ea nu forma si nu retinea decat una, cea capabila sa cumuleze inteligenta, frumusetea si patul. Studentele isi rotunjeau veniturile,manechinele, in lipsa paradelor de moda, preferau sa poarte vesmintele si sa danseze din buric pentru emiri. Cadourile plouau. Era o epoca in care bacsisurile constau intr-un Ferrari sau un mantou din vizon. In jurul unui pahar de vin, patronii se transformau rapid in Don Juani. Ea a acumulat o avere si, potrivit propriilor declaratii, „sexul nu este obsesia mea, este meseria mea”. Singurul lucru care a preocupat-o a fost sa adune bani. Paradoxal, problemele ei nu au venit din partea brigazii mondene, a fost Fiscul cel care i-a venit de hac.
Serile se odihnea, cina singura. Circula intr-un Alfa Romeo si avea peste 100 perechi de pantofi. In fiecare dimineata, la 8.30, mergea la coafor, care isi deschidea mai devreme salonul special pentru ea. In acte, la rubrica „profesie” mentiona: directoare de societate. Termenul acoperea domenii vaste. „Este o femeie necontestata intr-un domeniu contestabil, o reusita morala in imoralitate, un vis in ceea ce adesea este un cosmar”, scria Jacques Quoirez.
Reteaua „lebedelora”
Confidentele facute fetelor ei, pe care le numea „lebede”, erau transmise de Madame Claude?serviciilor secrete, ceea ce a mentinut-o la adapost de orice neplacere. O situatie care a durat pana la venirea la putere a lui Valery Giscard d”Estaing, in 1974, cand administratia lui a instituit o represiune a prostitutiei de lux, nu doar contra Madamei Claude, dar si a Madamei Billy, rivala ei celebra. Prea celebra pentru propriul bine si, in fata unei potentiale pedepse cu inchisoarea, Claude a luat banii si a fugit la Los Angeles.
Revenita in Franta in anii 1980, ea a reconstruit o retea de call-girls (nu admitea sa li se spuna prostituate), dar a fost arestata in 1992, denuntata de concurentele invidioase, si incarcerata in inchisoarea din Fleury-Merogis, in Essonne. Condamnata la trei ani de detentie, din care sase luni ferme, si la un milion de franci amenda, ea a acordat interviuri pentru TF1 si VSD si si-a scris memoriile pentru a scapa de sentinta.
Exilul american
Madame Claude si-a inceput exilul in Los Angeles in 1977, dupa ce autoritatile franceze au inceput sa o urmareasca pentru frauda fiscala. Scriitorul William Stadiem s-a intalnit cu ea pentru prima oara in 1981, cand i-a ridicat moralul cu oferta unui avans de sapte cifre pentru o carte pe care sa o realizeze impreuna. Apoi a intervenit un tanar cineast in ascensiune, un membru al diasporei post-sahul Iranului, a carui familie frecventase saloanele Claude din Paris. Claude nu corespundea cu persoana imaginata de Stadiem pentru o „madame”. Era ca un mic bancher, blonda, perfect coafata, purta haine Chanel, cu mult mai mult bun gust decat femeile pline de bijuterii si plete lungi de la Hollywod. In pofida bogatiei si a bucatelor gatite de celebrul Wofgang Puck, Claude manca cat o pasare, cateva felii de rosii, pepene galben, fara alcool sau tigari. Toti ochii erau indreptati asupra ei, scrie Stadiem, era mai cautata decat Faye Dunaway, Michael Caine sau Jack Nicholson. In timpul meselor luate impreuna vreme de o luna, ea a facut prea putine confidente privind trecutul, in afara faptului ca a intrat in afaceri vanzand Biblii din usa-in-usa. Si a refuzat constant sa dezvaluie lista „lebedelor” sale, cele care s-au casatorit cu persoane bogate si puternice, cele care au devenit staruri. Stadiem relateaza ca a realizat curand ca ea nu era doar cineva pentru barbati, era un Pygmalion pentru acele fete pe care le-a maritat cu nume celebre, nume de marca. Claude le aranja, le imbraca, le oferea operatii de chirurgie estetica, le invata bunele maniere. Madame Claude avea o filosofie – „sa faci viciul cat mai frumos”.
Era un soi de scoala privata, o „universitate” care pregatea din nimic casatorii extraordinare. Unele dintre fetele ei au sfarsit in relatii cu printi arabi, altele au devenit contese. Adesea, sotii nu au banuit nimic. „Lebedele” Madamei Claude sunt astazi doamne in varsta, reprezentante ale burgheziei, in afara suspiciunilor ca in tinerete au apartinut celebrei retele Claude.
Concurenta
Producatorul David Niven jr., depozitar al secretelor de la Hollywood, relateaza ca atunci cand a sunat-o pe sora lui Jackie Collins, scriitoarea Joan Collins, pentru a-i spune impresia despre Madame Claude, a aflat ca o confundase cu Madame Alex, fosta florareasa filipineza care a fost mentorul lui Heidi Fleiss. Alex avea in California o intreprindere mult mai mare decat a Madamei Claude. Dar fetele europene ale retelei Claude erau prea sofisticate pentru piata de la Hollywood. De asemenea, pentru anumiti editori, faptul ca Claude era frantuzoaica si deci straina, si nu un nume american, a facut ca posibila carte ceruta Madamei Claude sa primeasca un avans de sapte cifre. Pentru alti editori, povestea lui Madame Claude era prea „hot”. In dorinta de a obtine cartea verde,?Claude s-a casatorit cu un barman gay, dar acea carte verde nu s-a materializat niciodata si ea s-a dus sa locuiasca in Vanuatu. In 1985, amici puternici din Franta i-au spus ca drumul este liber. D”Estaing fusese inlocuit de François Mitterrand, care avea ceva mai bun de facut decat sa alerge dupa retele de prostitutie. …
