CFR Cluj a invins Gloria Bistrita cu 1-0 in ultimul meci al etapei a 25-a a Ligii I si sarbatoreste Pastele de pe primul loc in clasament. Traditia ultimelor sezoane spune ca liderul se va mentine pana la finalul sezonului, insa CFR Cluj are concurenta mare, nu mai putin de cinci echipe aflandu-se la maxim patru puncte de primul loc.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Yssouf Kone, in minutul 40, din interiorul careului mare, dupa o pasa primita de la Bud.
Infrangerea la limita l-a suprins oarecum pe antrenorul oaspetilor, care a declarat ca se astepta ca formatia CFR Cluj sa invinga la o diferenta de 2-3 goluri. „Cred ca am jucat un fotbal bun, nu am venit sa ma bag cu fundul in poarta, iar la fel vom juca si in meciul urmator, miercuri vom muri pe teren cu Steaua. Ma asteptam ca CFR sa ne bata la 2-3 goluri diferenta, insa nu s-a vazut nicio diferenta intre noi, am luat un gol nefericit. CFR nu pare a fi o echipa”, a declarat Marius Şumudica.





