Champions League, sferturi de finala: Arsenal – Barcelona 2-2

Champions League, sferturi de finala: Arsenal - Barcelona 2-2

Catalanii au dominat primele minute intr-o maniera categorica, cifrele o pot dezvalui: posesie 73 la suta, 12 suturi expediate in prima jumatate de ora. Totusi, repriza s-a incheiat 0-0, gratie portarului Almunia care a tinut poarta londoneza imaculata, scrie Hotnews.

La reluarea meciului, Almunia greseste o iesire simpla, iar Ibrahimovici il pacaleste cu un lob. Situatia lui Arsenal se agraveaza in minutul 59 cand Song il scapa pe Ibrahimovici din marcaj, iar suedezul finalizeaza ca la antrenament.

Cu 2-0 pe teren strain, Barcelona incepe sa joace la trecerea timpului – Wenger il trimite pe Walcott in joc, iar acesta readuce speranta (gol in minutul 69, cu sprijinul lui Valdes, care nu a putut bloca o minge simpla). Cu 6 minute inaintea finalului de meci, entuziasmul lui Arsenal este rasplatit – Fabregas egaleaza dintr-un penalty, obtinut dupa o imprudenta comisa de Puyol. 2-2, totul se joaca in Barcelona.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *