Este corect sa spui ca dezvoltarea geostrategica cu cele mai multe consecinte din ultimele doua decenii a fost cea privind cresterea Chinei. Totusi, Vestul nu a stiut sa-i acorde Chinei – ca sa nu mai vorbim de celelelalte economii emergente importante – nivelul de influenta in structurile de guvernare globale pe care il merita. Dar acest lucru s-ar putea schimba.
Dupa cum stau lucrurile, China se bazeaza pe aranjamente bilaterale pentru a-si aprofunda implicarea in tarile din Asia, Africa si America Latina. Sustinuta de rezerva monetara de 3,8 trilioane de dolari, China a oferit investitii in infrastructura in schimbul marfurilor, devenind astfel cel mai mare furnizor mondial de finante pentru tarile in curs de dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Chinei oferind deja mai multe imprumuturi decat Banca Mondiala.
Dar, avand in vedere ca aceste acorduri bilaterale sunt executate de corporatii detinute de stat, acestea nu adera adesea la rigorile internationale de bune practici. De aceea, Occidentul a presat China sa accepte procesele multilaterale care respecta standardele internationale, in timp ce si-au marit eforturile de a oferi bunuri publice la nivel global. Presedintele SUA, Barack Obama, a mers pana acolo incat sa numeasca China „free ridera”, cu privire la esecul acesteia de a duce la indeplinire responsabilitatile pe care multi le asteapta de la o putere globala.
Dar, daca recentele initiative de politica externa ale presedintelui chinez Xi Jinping reprezinta un indicator, atunci schimbarea ar putea fi iminenta. In iulie anul trecut, China a fost principalul artizan al crearii Noii Banci de Dezvoltare, impreuna cu tarile Brics (Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud), si a contribuit semnificativ la capitalul acesteia cu 100 de miliarde dolari. De asemenea, la cea mai recenta intalnire din Beijing a Cooperarii Economice Asia-Pacific, China a fost varful de lance in crearea Bancii Asiatice de Investitii in Infrastructura (BAII).
De asemenea, a initiat un Fond al Drumului de Matase de 40 miliarde de dolari, pentru a sustine ambitiile sale de recreere a vechilor rute terestre si maritime care legau Asia de Europa.
Prin implementarea strategiei numite „o centura, un druma”, China va continua investitiile care vor afecta circa 60 de tari – inclusiv in Asia Centrala, unde portofoliul sau contine deja proiecte in valoare de mai bine de 50 de miliarde de dolari. Ruta maritima va include Oceanul Indian, Marea Chinei de Sud si Marea Mediterana. Impreuna, vor forma nu doar un drum, ci o retea care sa faciliteze transferul de bunuri si idei de-a lungul Eurasiei.
Rolul Europei in aceasta initiativa este deja vizibil prin portul grecesc Pireu, operat partial de compania navala detinuta de statul chinez COSCO, care va fi una dintre destinatiile importante pe ruta maritima. Portul Pireu va fi conectat cu restul Europei printr-o infrastructura finantata de China din Balcani si Ungaria, consolidand pozitia Chinei ca principalul partener comercial al Uniunii Europene.
Initiativa Noului Drum de Matase reafirma dorinta Chinei de a se impune ca o putere euroasiatica. Nu doar ca va conecta centrele economice dinamice ale Asiei de Est si Europei Occidentale, ci va deschide, de asemenea, accesul catre tarile din Asia Centrala, unde influenta Rusiei este in declin. Iar acest lucru ar putea contribui la relaxarea tensiunilor teritoriale dintre China si vecinii sau apropiati.
Pana acum, eforturile Chinei de a-si mari influenta par sa dea rezultate – si nu doar in lumea in curs de dezvoltare. Marea Britanie a anuntat recent intentia sa de a contribui ca membru fondator la BAII, declansand o avalansa de aplicatii din partea omologilor din Australia, Brazilia, Franta, Germania, Coreea, Rusia, Turcia si Spania.
In SUA, totusi, astfel de evolutii sunt percepute ca reculuri geostrategice. Aceasta interpretare este fundamental gresita. La urma urmei, decizia Chinei de a ocoli principalele institutii financiare internationale, care au fost create in contextul de dupa cel de-al doilea razboi mondial, a fost determinata de refuzul tarilor dezvoltate care le domina de a-i acorda un rol pe masura puterii sale economice.
La Banca Asiatica de Dezvoltare, de exemplu, Japonia si US detin fiecare circa 13% din voturi, in comparatie cu China care are doar 6%. Iar presedintele este intotdeauna japonez. O situatie similara se inregistreaza si la Banca Mondiala, unde un american este intotdeauna la conducere, si la Fondul Monetar International, unde directorul executiv este intotdeauna european. Desi tarile G-20 au convenit in 2010 …
