Melomanii pot asculta „Uvertura Manfreda”, Concertul pentru violoncel si orchestra si Simfonia nr. 3, „Renanaa”, de Robert?Schumann/ Solist va fi Gabriel Schwabe.?Christian Badea, dirijor aclamat in cele mai prestigioase sali de concert si in celebre teatre lirice din Europa, America de Nord si Asia, a studiat vioara la Conservatorul de muzica din Bucuresti si dirijat de orchestra la Bruxelles.
A continuat studiile de dirijat la Mozarteum din Salzburg, sub indrumarea marelui Herbert von Karajan, si s-a perfectionat la Juilliard School din New York, unde principalul sau mentor a fost Leonard Bernstein. In ultimul deceniu, artistul a dirijat peste 170 de spectacole la Metropolitan Opera din New York. Sub conducerea lui Christian Badea, dirijor principal la Filarmonica „George Enescua”, a interpretat anul trecut, la Ateneu, actul al III-lea din opera „Parsifala”, de Richard?Wagner, proiect care va continua si in 2016.
Robert Schumann (1810-1856), compozitorul german a carui creatie ilustreaza elocvent estetica romantismului, a inceput sa studieze pianul cu organistul J.G. Kuntzsch, in orasul natal?Zwickau, iar din 1822 dateaza primele sale incercari in compozitie. Alaturi de Clara Wieck, traieste o tumultuoasa poveste de dragoste, infruntand refuzul fostului sau profesor de a accepta casatoria lor, eveniment ce are loc abia in 1840. Odata cu noua etapa a vietii sale incepe si perioada de creatie mult diversificata in ceea ce priveste abordarea genurilor, potrivit muzicologului Ozana Alexandrescu.
In 1835 compozitorul recunostea geniul lui Chopin, iar catre sfarsitul vietii, in 1853, geniul tanarului Johannes Brahms. A avut cea mai mare admiratie pentru Mendelssohn Bartholdy, cel care i-a fost prieten apropiat si care i-a prezentat numeroase lucrari la pupitrul orchestrei Gewandhaus din Leipzig. Un alt ilustru contemporan, Franz Liszt declara: „…muzica lui Schumann se adreseaza mai mult unor firi ganditoare si spirite serioase, care nu se mentin la suprafata, ci inteleg sa se coboare in adancuri, ca sa caute acolo perla ascunsa. Cu cat patrunzi mai mult ideile lui Schumann, cu atat descoperi in ele mai multa putere si viata; cu cat le studiezi mai mult, cu atat esti mai surprins de bogatia si continutul lor.a”
Printre poetii care l-au inspirat pe Schumann, unul dintre cei preferati a fost Lord George Gordon Byron, pe versurile caruia a compus nu doar lieduri, ci si doua lucrari dramatice, „Corsarula” si „Manfreda”, schita operei Corsarul ramanand insa nefinalizata. Compozitorul a preferat un personaj emblematic pentru epoca romantica, Manfred, eroul poemului dramatic compus in 1848-1849 si prezentat in 1852 la Weimar, sub bagheta lui Franz Liszt. Eroul Manfred, vinovat de a fi comis o crima inexplicabila, traieste retras in munti, torturat de propria vinovatie. Esuand in incercarea de suicid, eroul conjura spiritele malefice; atunci cand i se ofera viziunea iubitei Astarte, din lumea umbrelor, afla de la aceasta ca sfarsitul ii este aproape. Asaltat de fortele demonice, Manfred reuseste sa le infrunte in ultimele sale clipe. Muzica nuanteaza tragismul acestui deznodamant cu o nota de luminozitate; prin suferinta indurata in timpul vietii, eroul isi afla in cele din urma izbavirea, anuntata de ecourile unui recviem.?Schumann, compozitorul iubitor de contraste, a ales si de aceasta data un contrast: o structura clasica prin excelenta (forma de sonata) in care a turnat un continut prin excelenta romantic. Tema principala, cu elemente ce o individualizeaza ritmic, este expusa de vioara intai si preluata apoi de instrumentele de suflat. Pe parcursul uverturii, in special datorita mersului cromatic, se regaseste permanent o anume ezitare intre avansare si retragere, exprimand oscilarea intre elan si renuntare, intre revolta si resemnare. Incheierea, in miscarea lenta a introducerii, rememoreaza motivul melodic central, subliniaza muzicologul Ozana Alexandrescu, in caietul program.
Concertul pentru violoncel si orchestra, in la minor, op. 129 a fost compus in doar doua saptamani, in octombrie 1850. Publicat in 1854, a fost prezentat in prima auditie postum, in data de 9 iunie 1860, in interpretarea lui Ludwig Ebert, la Conservatorul din Leipzig, intr-un concert comemorativ la 50 de ani de la nasterea compozitorului. In legatura cu acest concert, Clara Schumann nota in jurnalul sau, in noiembrie 1850: „Imi place foarte mult si mi se pare ca este scris intr-un stil perfect adecvat violoncelului. Vivacitatea, prospetimea si umorul, cat si modul deosebit de interesant in care se impletesc violoncelul si orchestra sunt intru totul fermecatoare, si cata eufonie si adanca simtire poti …
