Cinci elevi ai unei scoli din Iasi au fost gasiti asfixiati dupa ce au participat la provocarile celebrului joc „Balena Albastra”. Cele patru fetite si un baiat?isi tineau respiratia, iar alt copil le apasa piepturile – aceasta fiind una dintre probele jocului. Copiii au fost transportati de urgenta la spital, scrie Ziarul de Iasi.
UPDATE 17.26: Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iasi sunt rezervati in privinta evolutiei starii elevilor de la Scoala „Veronica Micle”, din Iasi, care au jucat „Lesinul”, tinandu-si respiratia, informeaza Mediafax.
Potrivit medicul sef UPU de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din iasi, dr. Tamara Solange Rosu, minorii au fost internati si se afla sub supraveghere, cu prognostic rezervat. „Copiii au fost internati la Spitalul de Pediatrie si raman sub supraveghere. Prognosticul este rezervat pentru ca nu putem sa stim cat a fost acea lipsa de oxigen, noi speram sa fie bine, sa nu apara nicio complicatie, dar nu avem de unde sa stim care este evolutia la acesti copii.”, a declarat medic sef UPU Spitalul de Copii „Sf. Maria”, dr. Tamara Solange Rosu.
Medicul a mai spus si ca cei cinci copii sunt sub monitorizare, la oxigen. „Au fost adusi cinci copii, cu varste cuprinse intre 12 si 13 ani de la o scoala din Bucium, in timpul pauzei de la ora 12. Copiii au practicat un joc, la comanda unui coleg si-au tinut respiratia, iar alti colegi i-au strans in brate. Datorita hipoxiei de lunga durata pacientii si-au pierdut starea de constienta. Sunt in prezent la UPU, la oxigenoterapie si investigatii de specialitate”, a declarat dr. Tamara Rosu, medic sef UPU Sf. Maria.
16.56:?Politia atrage atentia asupra jocului virtual „Balena Albastra” („Blue Whale”), care a produs victime in tarile vecine, si le recomanda celor care observa ca cei din jurul lor si-au schimbat comportamentul in ultima perioada, inclusiv in mediul online, sa anunte autoritatile.
„Desi nu este un fenomen in Romania, va recomandam tuturor celor care sunteti timorati sau amenintati de ?din mediul virtual, sa cautati sprijin la persoanele dragi sau la autoritati”, informeaza Biroul de presa al Politiei Romane.
Potrivit sursei citate, exista tari in care jocurile accesate in mediul virtual au facut victime. Ca urmare, Politia face apel la atentie in ceea ce priveste interactiunile pe retelele sociale sau pe alte forme de comunicare pe internet – e-mail, messenger, forumuri.
16.25:?Politistii au audiat cadrele didactice si urmeaza sa audieze si parintii copiilor implicati astazi in incident.?Elevii urmeaza sa discute si cu un psiholog de la spital, informeaza??Ziarul de Iasi.
Surse din randul medicilor afirma ca elevii ar fi decis sa puna in practica o varianta a jocului „Balena Albastra”. Pe de alta parte, surse din cadrul Politiei iesene spun ca nu ar fi vorba despre acest joc, ci despre o idee lansata de unul dintre elevi.?
? Un reporter „Adevarula” a petrecut cateva zile, sub acoperire, in mijlocul adolescentilor de pe VKontakte (VK) care incearca „Blue Whale Challengea”.?
„Paul P., un baiat de 18 ani dintr-o localitate din Nordul tarii, ne-a spus ca vrea sa intre in joc pentru ca nu mai are nimic de pierdut. , a marturisit tanarul. Paul lucreaza intr-o benzinarie si tot acolo locuieste in lipsa unei situatii decente acasa. Vrea sa intre in jocul , dar n-a gasit o calauza. Si-a pus pe profil chiar o fotografie din care reiese ca a indeplinit prima sarcina si si-a notat pe mana f57 (un alt nume simbolic al jocului), sperand ca va fi contactat de un ghid al mortii”, noteaza sursa citata.
14.00: Elevii?au fost?internati la Terapie Intensiva la Spitalul de Pediatrie din Iasi. Ei au probleme respiratorii si contuzii la cap. …




